VIDEO Peste 80.000 de persoane au participat la concertul „Grace for the World” din Vatican

Concertul a celebrat anul jubiliar 2025 și a marcat finalul întâlnirii mondiale care a reunit 500 de participanți, printre care laureați ai Premiului Nobel și experți în tehnologie și mediu.

Zeci de mii de oameni au umplut Piața Sfântul Petru din Vatican pentru un eveniment de amploare, care a combinat muzica live cu un spectacol impresionant de drone. Concertul „Grace for the World” a adunat peste 80.000 de participanți și a fost organizat în premieră la Vatican, marcând încheierea întâlnirii mondiale privind Fraternitatea Umană.

Printre capetele de afiș s-au numărat artistul Pharrell Williams și faimosul tenor italian Andrea Bocelli, alături de alte nume sonore precum Jennifer Hudson și John Legend. Aceștia au cântat alături de o orchestră live, oferind un recital emoționant și diversificat publicului prezent.

Citește și: VIDEO Nepotul lui Jose Carreras, concert în Piața Constituției

Un moment spectaculos al serii a fost reprezentat de un show de peste 3.000 de drone care au zburat deasupra Vaticanului, formând figuri reprezentative pentru catolici, inclusiv chipul Papei Francisc.

Acest spectacol a adăugat o notă futuristă și impresionantă evenimentului.

Concertul a celebrat anul jubiliar 2025 și a marcat finalul întâlnirii mondiale care a reunit 500 de participanți, printre care laureați ai Premiului Nobel și experți în tehnologie și mediu. Accesul la concert a fost gratuit, iar spectacolul a fost transmis în direct și online, permițând astfel un public larg să ia parte la această sărbătoare a muzicii și fraternității.

Citește și: VIDEO Al Pacino, primit la Vatican de Papa Leon

Andrea Bocelli, revenit recent din România, unde a susținut un concert în Piața Constituției, a oferit un moment deosebit de emoționant, interpretând alături de alți artiști într-un cadru de excepție.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri