„O petrecere la care au participat sute de liceeni ar fi devenit piață de desfacere pentru un dealer din Covasna. Individul în vârstă de treizeci și patru de ani a fost prins cu stupefiante de mare risc pe care urma să le vândă elevilor prezenți la balul bobocilor. Pe lângă substanțele interzise, oamenii legii au găsit asupra lui și mai multe arme albe”,

a spus Christian Sabbagh.

Pe rețelele de socializare poza în tatăl iubitor și soțul perfect, în realitate individul de treizeci și patru de ani ar fi devenit dealer de stupefiante, iar printre clienții pe care îi țintea se numărau elevii de liceu. Cum toamna este sezonul balurilor de boboci, presupusul traficant ar fi vrut să facă bani frumoși de la tinerii care se distrau la o astfel de petrecere într-un restaurant din Târgu Secuiesc. Procurorii DIICOT cred că individul ar fi reușit să vândă o parte din marfă până când a fost prins în trafic de polițiști. Substanțele interzise ar fi fost ascunse într-o pernă pe care o avea în portbagaj. În mașina suspectului polițiștii au găsit amfetamină, mai multe arme albe și sume de bani. Deși au aflat de scandal, reprezentanții unității de învățământ se dezic de balul bobocilor și nu par să conștientizeze pericolul: „Nu e școală și nu ne privește pe noi.

After-ul nu noi îl organizăm, nu avem nicio treabă. Noi am avut doar la școală, închis, deci acolo nu a intrat altcineva, doar vreo zece profesori și atât. Deci acolo nu se intră.”

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia- antena3.ro

Citeste si: De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști- wowbiz.ro

„În timpul depistării urma să se deplaseze către un eveniment asemănător, cu participarea mai multor tineri”, spun polițiștii.

În comuna unde locuiește suspectul este văzut cu ochii buni: „Asta nu cred”, „Am și eu nepot și n-aș vrea să se apuce de prostiile astea.”

Amfetamina este considerată de mare risc din cauza efectelor pe care le are asupra sistemului nervos. În caz de supradoză poate provoca decesul. Principalul suspect a fost arestat preventiv pentru următoarele treizeci de zile.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si