Noi măsuri au fost adoptate cu privire la trotinetele electrice. Conducătorii acestora vor trebui să aibă cel puțin 16 ani și să competeze un formular cu întrebări legate de trafic.
„Vor fi reguli noi pentru folosirea trotinetelor electrice. Conducătorii acestora vor trebui să aibă cel puțin 16 ani și să completeze un chestionar cu întrebări despre regulile din trafic. Parlamentarii din Comisia Juridică au adoptat deja aceste măsuri. Ce alte măsuri sunt prevăzute în noua lege, știe colega mea, Iasmina Ardelean”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Reguli noi pentru folosirea trotinetelor electrice
„Dacă până acum trotinetele electrice puteau fi conduse pe drumurile publice de copiii de peste 14 ani, în noua lege, doar cei peste 16 ani o vor putea face. Iar viteza maximă a trotinetei electrice trebuie să fie de 25 de km/h.
În proiectul adoptat azi în Comisia Juridică se mai prevede și ca persoana care închiriază o trotinetă electrică să completeze obligatoriu în aplicație un chestionar cu 5 întrebări din legislația rutieră.
Casca va fi si ea obligatorie pentru conducătorii de trotinete pe drumurile publice, cu excepția celor închiriate. De asemenea acestea vor trebui echipate cu mijloace de iluminare pe tot timpul deplasării și nu doar noaptea, cum se întâmplă în prezent.
Cum în acest moment doar trotinetele self-service au RCA, deputații vor ca și trotinetele electrice personale să aibă polițe de asigurare.
Proiectul urmează să primească și votul în plen, după care va fi trimis la promulgare”,
Citește și: VIDEO- Trotinetele, la un pas să fie interzise. Cine nu va mai avea voie să circule cu ele
Incă de mică îmi plăcea să urmăresc știrile la televizor și visam ca într-o zi să ajung reporter. Tot ce am făcut după aceea a fost să muncesc pentru a-mi realiza visul. Așa că am urmat Facultatea de Jurnalism din Oradea, după care am hotărât să vin la București, pentru a-mi continua studiile. Aici am reușit să mă angajez la un cotidian, după care am încercat să văd și cum e munca de jurnalist într-o agenție de știri. În cele din urmă, cum televiziunea a fost prima mea pasiune, am decis că e timpul să fac pasul spre sticlă.