Două fetițe gemene, în vârstă de doar șapte ani, au rămas orfane de ambii părinți după un accident absurd petrecut cu patru ani în urmă.
Un juriu din orașul american San Mateo, situat lângă San Francisco, a acordat despăgubiri de 33 de milioane de dolari gemenelor ai căror părinți au murit în 2022 într-un tragic accident rutier cauzat de cursele de viteză.
Gemenele, care au acum 11 ani, au primit suma uriașă de bani după ce jurații i-au găsit vinovați pe șoferul de 17 ani și pe părinții acestuia.
Conform verdictului anunțat de jurați, părinții au ignorat avertismentele despre istoricul de conducere al fiului lor în vârstă de 17 ani.
Verdictul de ieri încheie un proces civil care a început în urmă cu patru ani, după accidentul mortal din 2022, în care Grace Spiridon și Greg Ammen au murit pe loc. Fiicele lor gemene aveau 7 ani la momentul respectiv.
Inconștiența unor părinți care au permis copilului de 17 ani să ia parte la curse de mașini
Șoferul în vârstă de 17 ani al mașinii care se deplasa cu viteză și doi pasageri au fost duși la spital cu răni care nu le pun viața în pericol.
Camerele de supraveghere din zona în care a avut loc accidentul au surprins momentele în care mașina care se deplasa cu viteză a lovit vehiculul soților Ammen.
UPDATE: The victims who died in a car crash at El Camino Real & Finger have been ID’d as Greg Ammen & his wife Grace Spiridon. They leave behind twin 7yo girls. @RedwoodCityPD investigating crash. @gofundme: https://t.co/7uoj0KXP0U pic.twitter.com/WhNdDnIUZn
— Henry K. Lee (@henrykleeKTVU) November 7, 2022
Părinții gemenelor se aflau într-un viraj când impactul loviturii i-a aruncat în doi stâlpi de pe margine și apoi într-o clădire.
Un martor al scenei a declarat că a văzut două mașini conducând cu mare viteză chiar înainte de impact.
UPDATE: 17yo boy arrested by @RedwoodCityPD & under police guard at hospital in crash at El Camino Real & Finger that killed Greg Ammen & his wife Grace Spiridon, per @SanMateoCoDA. Couple leave behind twin 7yo girls.
📷: Thomas Aubert. pic.twitter.com/IPbEVH6HdC — Henry K. Lee (@henrykleeKTVU) November 12, 2022
Avocatul care reprezintă victimele a declarat că verdictul de ieri ar trebui să servească drept avertisment pentru alte familii.
"Sperăm că verdictul de astăzi va servi drept un semnal de alarmă pentru părinții din Bay Area. Nu puteți ignora semnele de avertizare pe care le primiți despre copiii voștri adolescenți”, a spus avocatul.
Tragedia a avut loc după o întrecere spontană în trafic
Tragedia a avut loc după o întrecere spontană în trafic. Totul a început la un semafor de pe bulevardul El Camino Real din Redwood City. Două autoturisme- un Mercedes condus de un tânăr de 17 ani, Cesar Morales, și un BMW condus de un bărbat de 25 de ani, Kyle Harrison- s-au oprit unul lângă altul.
Șoferii au comunicat scurt și au decis pe loc să se întreacă.La culoarea verde a semaforului, ambele mașini au accelerat violent, ajungând rapid la viteze estimate între 130 și 175 km/h.
În acel moment, un automobil electric Chevrolet Bolt, în care se aflau Gregory Ammen (44 ani), soția sa Grace Spiridon (42 ani) și fiicele lor gemene în vârstă de 7 ani, efectua o manevră în intersecție.
Ambii părinți au murit pe loc în urma impactului, însă cele două fetițe gemene de pe bancheta din spate au supraviețuit miraculos, suferind răni care nu le-au pus viața în pericol.
Șoferul de 17 ani a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, iar al doilea șofer a fugit inițial de la locul accidentului, dar a fost identificat ulterior datorită martorilor.
Kyle Harrison a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru implicarea sa în cursa ilegală. În martie 2025 a fost găsit mort în celula închisorii Maple Street Correx Center, la mai puțin de o lună după ce își primise sentința.