VIDEO Tânăr beat și fără permis real, prins după o urmărire în Constanța. Polițiștii au fost păcăliți de două ori

Nu este prima dată când tânărul reușește să păcălească autoritățile. În luna februarie, el a fost oprit de polițiști și a prezentat un permis falsificat.

Un tânăr de 27 de ani din Constanța a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins conducând cu peste 160 km/h pe un bulevard din oraș, având un permis de conducere fals. Incidentul a scos la iveală mai multe erori grave ale polițiștilor constănțeni, care au fost păcăliți de două ori de același individ.

Citește și: Și-a luat permisul de pe TikTok cu 500 de euro. Ce pedeapsă a primit bărbatul care a condus luni întregi cu actul fals

Urmărire ca în filme și o gafă a polițiștilor

Noaptea de sâmbătă spre duminică, tânărul a fost urmărit de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnalul acestora. În timpul urmăririi, el a provocat o tamponare, a abandonat mașina și a fugit pe jos, fiind prins la aproape 3 km distanță, în jurul orei 2 dimineața.

Era beat și, inițial, polițiștii i-au aplicat amendă și i-au suspendat permisul pentru 600 de zile.

Ulterior, s-a descoperit că permisul suspendat era fals, iar tânărul conducea fără drept legal. Această situație a fost stabilită în urma unor cercetări ulterioare, iar individul a fost reținut și ulterior arestat preventiv.

Citește și: VIDEO Șoferul care a ucis o femeie cu copilul în cărucior pe trecerea de pietoni din Capitală a fost arestat preventiv

Polițiștii păcăliți de două ori

Nu este prima dată când tânărul reușește să păcălească autoritățile. În luna februarie, el a fost oprit de polițiști și a prezentat un permis falsificat, de această dată sub forma unei fotografii pe telefon. Atunci, agenții nu și-au dat seama că documentul nu era autentic și l-au lăsat să plece.

O situație similară a avut loc în cazul tragic al lui Vlad Pascu, în stațiunea 2 Mai, unde polițiștii nu au reușit să rețină certificatul de înmatriculare al unui autoturism care circula fără poliță RCA, fapt ce ar fi

putut preveni o tragedie soldată cu doi morți.


Reporter

„Curajul, ambiția, curiozitatea, empatia și creativitatea sunt esențiale în viața unui reporter”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri