VIDEO Târgul de Paște din Timișoara, program prelungit

Târgul de Paște din Timișoara a atras un număr impresionant de vizitatori. Astfel, autoritățile au decis să prelungească programul evenimentului până duminică, 19 aprilie.

Târgul continuă să ofere o gamă variată de produse tradiționale și delicii culinare, care au fost extrem de apreciate de public. Zona cu mâncare și suveniruri a fost cea mai vizitată, iar printre cele mai căutate produse s-au numărat schiortășii cu diverse arome, cu prețuri între 30 și 40 de lei. De asemenea, langoșii, plăcintele și gogoșile au fost preferatele vizitatorilor, având prețuri accesibile, între 15 și 25 de lei.

Citește și: VIDEO „E o victorie mare”. Vilă de lux din Timișoara, recuperată de primărie de la clanuri

Căsuțele târgului se deschid zilnic începând cu ora 12:00, iar programul este între 12:00 și 21:00 în timpul săptămânii, respectiv până la ora 22:00 în weekend. Deși la orele prânzului aglomerația este mai redusă, târgul oferă numeroase puncte de interes, inclusiv decorațiuni tradiționale care au rămas neschimbate pe toată durata evenimentului.

Citește și: VIDEO Ouăle cu picioare, motiv de scandal la Timișoara

Un punct de atracție aparte îl reprezintă ouăle pictate manual de artiști locali din Banat, expuse în Piața Operei, alături de celebrele și controversatele ouă cu picioare, care au devenit un simbol al târgului.


Reporter

„Contrar domeniului în care activez, nu îmi place să vorbesc despre mine. Prefer ca oamenii să ajungă să mă cunoască prin munca mea și prin interacțiunea directă. Iar de cele mai multe ori nu îmi place să fiu prea cunoscută, ca să zic așa. Clișeul „fac ceea ce am visat" se aplică la mine. Am știut din liceu că vreau să fiu jurnalist, de când mă ocupam cu gazeta clasei și am luptat pentru asta. Am lucrat la radio, televiziune locală și apoi națională. Am 35 de ani și încă fac job-ul acesta cu drag. Fiecare zi e realmente o provocare, o noutate și o ocazie să învăț și văd alte lucruri. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze, sunt ambițioasă, am un caracter puternic și sunt foarte determinată în ceea fac. Îmi place să socializez, să stau la cafea , sa povestesc cu prietenii și îmi place să fiu înconjurată de iubire”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri