
VIDEO | Teama de coronavirus, la fel de rea ca boala. Anunțul autorităților pentru români
Primul bolnav de COVID-19 din ţara noastră s-a vindecat şi va fi externat, dar... teama că orice tuse sau febră poate însemna infectare cu coronavirus încă îi determină pe români să meargă la spital - ceea ce este total neindicat, sau... să sune la numărul de urgenţă pus la dispoziţie de autorităţi! În biserici, însă, nu se ţine cont de recomandările făcute inclusiv de Patriarhia Română, iar credincioşii continuă să pupe icoanele, convinşi de credinţa care îi va ţine departe de boală!
În plină alertă globală privind rapiditatea cu care coronavirusul se extinde şi chiar face victime, ziua a venit cu veşti bune în ţara noastră! Bărbatul din Gorj, considerat pacientul 1 în România, s-a vindecat, fapt dovedit de cele două teste realizate consecutiv, care au avut rezultate negative.
În ce-l priveşte pe pacientul de 45 de ani din Maramures, confirmat şi el cu coronavirus, acesta rămâne internat la Spitalul de Boli Infectioase din Cluj Napoca.
La Cluj, in acest moment, sunt în lucru 8 probe- două din Hunedoara, 2 din Alba, două din Cluj, una din Mureş, plus testul pentru soţia pacientului confirmat.
La Timişoara, s-a dat o noua alertă de coronavirus la sosirea unui avion de la Bergamo.
Echipa specială a ISU Timiș a mers cu izoleta, la Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara pentru a o prelua pe pasageră.
Citeste si: VIDEO| Alertă la Galați: Un pacient suspect de coronavirus a fugit din izolare. Riscă dosar penal
Testele efectuate atât pentru pasageră, dar si pentru cei care s-au aflat în contact direct, au avut rezultate negative.
O altă femeie, care în data de 15 februarie s-a întors din Milano, s-a prezentat la camera de gardă a spitalului! Avea febră, dureri în gât și tuse seacă. Medicii au izolat-o imediat și au testat-o epidemiologic. Şi în cazul ei, dar şi al fetiţei de 5 ani din Galaţi, rezultatele testelor arată că nu există coronavirus.
În total, astăzi au fost efectuate 12 teste, la Timișoara şi, pe lângă cele 8 de la Cluj, mai sunt in lucru acum alte 12 la Institutul Matei Balş din Capitală.
După avalanşa de apeluri făcute inclusiv la 112, şi nu la TELVERDE pus special la dispoziţie de autorităţi, datele oficiale arată că situaţia s-a mai calmat!Citeste si: Imnul Coronavirus, compus de un bistrițean. Versurile au stârnit hazul tuturor
Ca să îi liniştească pe oameni, mitropolitul Banatului, Ioan Selejean, a chemat un medic la slujba de duminică.
Foarte puţini credincioşi au ascultat, însă, recomandările făcute inclusiv de Patriarhia Română de a NU mai pupa icoanele în această perioadă, iar scuza este aceeaşi în mai toate cazurile: credinţa vindecă!
Duminică, la ora 16:00, ţara noastră avea, oficial, 3 persoane infectate, un pacient vindecat, 52 de persoane in carantină, 8.085 monitorizate la domiciliu.
La TELVERDE 0800 800 358 au fost făcute 1.061 de apeluri și doar 127 la 112.