VIDEO „Toate realizările sunt direct proporționale cu sacrificiul pe care îl faci”. Darius Mârza și-a construit visul cu propriile mâini

Reportajul acesta din „Asta-i România” vi-l prezintă de Dragoș Mârza, unul dintre cei mai tineri milionari din Transilvania. Este genul de persoană care a înțeles că succesul vine dacă faci sacrificii.

Sunt și oameni care nu fug de greutăți, din contră. Ei cred că obstacolele sunt doar mijloace prin care îți poți transforma planurile în realitate.

Darius Mârza, unul dintre cei mai tineri milionari din Transilvania, este o astfel de persoană. Acesta a plecat la drum cu 500 de euro. În cele din urmă, a reușit să transforme un teren în cel mai mare complex turistic din zonă.

Citește și: VIDEO „E solicitant, dar e frumos”. Oamenii care dăruiesc căldură

Este modest, îmbrăcat în haine simple. Nimeni nu ar zice că este milionar. A investit 49 de milioane de euro în complexul său turistic, iar rezultatele se văd. „Ca să fii om întreprinzător și să poți face proiecte, trebuie, în primul rând, să te sacrifici. Toate realizările sunt direct proporționale cu sacrificiul pe care îl faci”, a spus Darius Mârza, antreprenor.

Deși drumul său părea a fi în lumea IT, vânzând deja softuri la vârsta de 18 ani, majoratul i-a schimbat perspectiva, făcându-l să se întrebe cum ar fi să organizeze evenimente. La 19 ani a făcut un împrumut de 50.000 de euro ca să înceapă o afacere în domeniul organizării de evenimente.

Prima încercare, cu o sală de evenimente între blocuri, a fost un eșec. A avut parte doar de reclamații și de nopți nedormite. A decis că trebuie să găsească o locație în mijlocul pustietății, ca să nu deranjeze pe nimeni.

Citește și: VIDEO „A făcut-o pentru ea”. Eugenia Cotinghiu, bunica de 84 de ani care a participat la un concurs de alergare montană

Terenul l-a găsit repede, dar actele i-au mâncat opt ani de viață. După toate cheltuielile, a mai rămas doar cu 500 de euro.

Pe lângă părinți, Darius și-a găsit sprijinul și în Ioana, soția și mama copiilor lui. Celor doi le-a fost greu, dar nu au renunțat, iar acum au o afacere de succes.

„N-a fost neapărat nebunie, cât un fel de inconștiență...

și un pic de imaturitate. Noi ne-am căsătorit foarte tineri”, a Ioana Mârza, soția lui.

„N-a fost întotdeauna ușor. Nici acum nu este. Cine prezintă viața doar în roz cred că nu vrea să arate adevărul”, a completat Ioana Mârza.

Darius lucrează cot la cot cu cei 500 de muncitori. Nu va uita ziua în care a traversat toată Europa cu mașina ca să ia caii pentru herghelie.

„Succesul este un lucru foarte complex. Succesul înseamnă 100% să împlinești misiunea și să fii pe calea lui Dumnezeu”, a afirmat Darius Mârza, antreprenor.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri