Imagini incredibile au fost surprinse în Tenerife. O tornadă uriașă a măturat zona centrală a insulei.
Fenomenul extrem a avut loc marți, în Izana, o regiune afectată și de incendii de vegetație.
Un trecător a filmat totul și a postat videoclipul pe rețelele de socializare. Pe înregistrarea devenită virală, se vede cum un vârtej imens de praf și cenușă străbate câmpul pârjolit de foc, în ultimele zile.
Din fericire, nimeni n-a fost rănit în urma tornadei.