Activitățile organizate de Adriana includ și momente de socializare și educație pentru cei mici.
Adriana Popa, o femeie din Buzău, a transformat pasiunea sa pentru croitorie într-o misiune umanitară cu impact major în Uganda, o țară în care hainele reprezintă un lux pentru mulți copii și adolescenți. De la prima sa călătorie în 2019, Adriana a făcut deja șapte misiuni umanitare, fiecare durând în medie două săptămâni, în care a învățat tinerii să-și confecționeze propriile haine și a adus cu ea mașini de cusut, materiale și recuzite necesare, pe care le lasă comunității locale după fiecare vizită.
Citește și: VIDEO „Totul se face pe măsura clientului”. Costumele la comandă, preferatele românilor
Într-o zonă în care mulți copii merg la școală cu tălpile goale și hainele sunt insuficiente, Adriana și echipa sa de prietene apropiate nu doar că predau meseria de croitorie, dar se implică și în cazuri medicale grave, aduc rechizite, medicamente și încălțăminte. „Le ducem rechizite, le ducem medicamente, încălțăminte.
Materialele folosite în croitorie sunt diverse, de la bumbac la fibre sintetice cerate, rezistente în condițiile locale. Activitățile organizate de Adriana includ și momente de socializare și educație pentru cei mici, cu cântece, colorat și lucru manual, în timp ce adolescenții și tinerii sunt învățați să coasă, oferindu-le astfel o meserie și o șansă la un viitor mai bun.
Citește și: VIDEO „Voiam să-mi fac un costum de la zero”. Tânărul pasionat de croitorie
Finanțarea acestor proiecte vine din fonduri proprii și donații, iar efortul de a călători până în Africa este unul considerabil, însă Adriana se întoarce mereu cu dorința de a face bine și de a aduce un strop de bucurie în viața copiilor și tinerilor din Uganda.