Cluj-Napoca și Sibiu se află din nou în topul orașelor din România unde, conform statisticilor, se trăiește cel mai bine. Însă, dincolo de cifrele oficiale, realitatea trăită de locuitori este mult mai nuanțată, iar problemele sociale și economice ies la iveală în mod diferit în fiecare oraș.
Cluj-Napoca atrage anual mii de tineri, în special datorită ofertelor educaționale și oportunităților de muncă. Mulți studenți și tineri profesioniști aleg să se mute aici, văzând orașul ca pe un loc cu perspective promițătoare. Totuși, costurile ridicate ale vieții aduc nemulțumiri. Mulți locuitori resimt că prețurile sunt exagerate în raport cu ceea ce oferă orașul, iar traiul financiar nu este întotdeauna confortabil.
Un student care locuiește în Cluj a declarat: „ Nu plănuiesc să rămân în Cluj pe viitor.
Pe hârtie, Sibiu pare un oraș ideal, cu facturi mici și o calitate a vieții ridicată. Totuși, realitatea este mai puțin optimistă. Multe spații comerciale din centrul orașului sunt goale sau își schimbă chiriașii frecvent, iar antreprenorii se confruntă cu taxe mari, chirii ridicate și o scădere a consumului.
Hotelierii din Sibiu semnalează, de asemenea, probleme în turism, cauzate de introducerea unei taxe hoteliere de 2% și de scăderea numărului de oaspeți. Cardurile de vacanță, care au fost un sprijin important în trecut, au fost eliminate, ceea ce a afectat negativ fluxul turiștilor.
Capitala României nu și-a găsit loc în topul orașelor cu cel mai bun trai.
Doar anumite cartiere, precum Primăverii, Aviatorilor, au fost incluse într-un clasament al zonelor unde se trăiește bine.