VIDEO Tramvai deraiat în Berlin. Cel puțin 20 de victime printre fiarele contorsionate

Situație dramatică în capitala Germaniei, Berlin, unde un tramvai a deraiat și a produs un accident înfiorător.

Deraierea tramvaiului a avut loc marți dimineața, în jurul orei 9,30, în zona de est a Berlinului și a dus la rănirea a cel puțin 20 de persoane, transmite Mirror.

Serviciile de intervenție și salvare au fost chemate de urgență în cartierul Neu-Hohenschönhausen din nord-estul Berlinului în această dimineață, arată sursa citată.

Tramvaiul de pe linia M17 a ieșit de pe șine și a lovit un stâlp de electricitate, pe care l-a rupt în urma impactului, potrivit presei locale.

Directorul general al companiei de transport public din Berlin (BVG) a vorbit de la locul accidentului la scurt timp după ora 11:00, relatează Mirror.

Henrik Falk le-a declarat reporterilor: "Suntem profund întristați de imaginile pe care le-am văzut aici. Gândurile noastre sunt alături de răniți și de pasagerii noștri.”

Care este cauza probabilă a accidentului din Berlin

Oficialul german a precizat: "Cauza accidentului trebuie încă clarificată. Dacă accidentul a fost declanșat de o eroare tehnică sau umană sau de o urgență medicală, nu putem spune în acest moment.”

O parte din tramvai a sărit de pe șine

Un purtător de cuvânt al pompierilor a declarat că un apel de urgență a fost primit la centrul de control al orașului la ora 9.29.

"Un tramvai circula pe Wartenberger Straße, lângă Arnimstrase, când o secțiune a trenului a deraiat de pe șine, se pare”, au explicat pompierii.

"Din fericire, niciun vagon al trenului nu s-a răsturnat” și nicio persoană nu a murit.

Citește și: FOTO Accident violent între o ambulanță și un autoturism, în București. O persoană a fost rănită

Pompierii au fost la fața locului cu 51 de persoane. Potrivit primelor informații, trei pasageri au suferit răni grave, iar 17 au suferit răni minore. Doisprezece persoane au fost transportate la spitalele din apropiere.

Oficialii din domeniul transporturilor au trimis la fața locului lucrători de urgență pentru a întrerupe alimentarea cu energie electrică a tramvaiului, iar municipalitatea a instalat autobuze care să înlocuiască transportul pe liniile M5 și M17 din capitala Germaniei.

Autoritățile nu au raportat decese, iar până în prezent nu au fost făcute publice informații detaliate despre identitatea victimelor sau evoluția stării celor trei răniți grav.

Ancheta autorităților germane este în desfășurare.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri