Printre piesele esențiale pentru noul început de an școlar se află și o pereche bună de blugi.
Doar un weekend ne mai desparte de prima zi de școală, iar garderoba trebuie adaptată pentru a face față cu succes provocărilor zilnice. Pentru elevi, mai ales pentru fete, ținutele trebuie să îmbine stilul personal cu rigoarea specifică mediului școlar, dar și confortul necesar unei zile pline de cursuri.
Contrar așteptărilor, piesa în care ar trebui să investiți la începutul anului școlar nu este cămașa albă, ci o pereche bună de blugi.
Toamna, când temperaturile sunt încă blânde, blugii pot fi purtați cu mocasini sau balerini, iar pe măsură ce vine iarna, pot fi asortați cu ghete și pulovere groase. Alegerea unei perechi versatile și confortabile este esențială pentru a face față cu succes zilelor de școală.
Citește și: Hanoracele sunt noile articole vestimentare care rescriu ultimele zile de vară!
A doua piesă vestimentară recomandată este o pereche de pantaloni de costum cu elastic în talie, cunoscuți sub numele de pantaloni jogger. Aceștia combină confortul pantalonilor de trening cu eleganța pantalonilor de costum, fiind extrem de versatili.
Pantalonii jogger sunt ideali pentru zilele în care nu ai idee cu ce să te îmbraci.
Pot fi purtați într-un stil sport, cu tricouri largi, hanorace și pantofi sport, dar pot fi transformați rapid într-o ținută elegantă prin adăugarea unei cămăși sau a unui sacou. Astfel, acești pantaloni devin o plasă de siguranță în garderoba oricărei eleve.Citește și: VIDEO Top 3 fuste pe care să le aveți vara asta
Cea mai mare piesă vedetă a sezonului, mai ales acum la început de școală, este jacheta din denim, dar nu orice jachetă.
Modelele cu guler contrastant și croială dreaptă, încadrate în categoria workwear jackets, adaugă un aer utilitar și sportiv ținutelor.Aceste jachete au un aer relaxat, dar bine pus la punct, fiind perfecte pentru perioadele de tranziție ale anului. Ele se potrivesc excelent cu rochii tip tricou sau cămașă, cu pantalonii jogger și pot fi asortate atât cu pantofi sporti, cât și cu mocasini.
Am intrat in familia KanalD in 2019, direct de pe bancile facultatii. Primul gand a fost - “doamne, cati oameni noi”, iar al doilea “eu nu o sa dau live niciodata”. Cu timpul, oamenii mi-au devenit prieteni iar senzatia dinaintea live-ului - momentul favorit. Aveam sa-mi dau seama apoi ca meseria mă gasise pe mine, iar eu am gasit o echipa in care am putut sa cresc in fiecare zi. Altfel, imi place sa scriu, uneori pictez, rad mult si iubesc oamenii.
Pe mine ma vedeti cand incepe scoala sau cand apare un trend nou in social media. Fac materiale pe educatie si imi place sa vorbesc despre comportamentul tinerei generatii. Imi plac si hainele, asa ca ma ocup si de rubrica “Tu Dai Moda”, vinerea la stirile pranzului.