VIDEO Un nou atac masiv al Rusiei în Ucraina. Blocuri de locuințe, în flăcări

Explozii și incendii puternice au avut loc în noaptea de 7 spre 8 decembrie în mai multe orașe din Ucraina, inclusiv în regiunea Kiev, ca urmare a unui nou atac al Rusiei.

Rusia a atacat Ucraina cu 149 de drone de tip Shahed și Gerbera începând din seara zilei de 7 decembrie. Forțele ucrainene de apărare aeriană au doborât 131 dintre drone, însă altele au reușit să lovească ținte civile, militare și de infrastructură energetică.

UPDATE. Cel puțin o persoană a fost ucisă și alte 12 au fost rănite în noi atacuri cu drone rusești asupra Ucrainei, au anunțat luni autoritățile locale. 

Un bărbat de 51 de ani a murit din cauza rănilor suferite în urma unui atac care a vizat regiunea Dnipropetrovsk, din estul Ucrainei, iar alte cinci persoane au fost rănite, inclusiv o fată de 13 ani și un băiat de 14 ani, au declarat autoritățile. 

Forțele Aeriene ale Ucrainei au transmis, luni dimineață, că apărarea anti-aeriană a distrus un număr de 131 de drone inamice, în nordul, sudul și estul țării.

Au fost înregistrate lovituri în 11 locații, iar căderea unor resturi de drone au produs incendii 4 locații.

Dronele au fost lansate din orașele rusești Briansk, Oriol, Kursk, Primorsko-Ahtarsk și Millerovo, precum și din Donețk și Capul Chuda din Crimeea, potrivit Pravda.com.ua.

În respingerea atacului au fost implicate aeronave, unități de rachete antiaeriene, unități de război electronic, unități de sisteme fără pilot și grupuri mobile de foc din cadrul forțelor de apărare ale Ucrainei.

Blocuri de locuințe, în flăcări

Un atac rusesc puternic a avut loc, noaptea trecută, asupra orașului Okhtyrka, din regiunea Sumi.

Cel puțin o clădire rezidențială înaltă a fost lovită. Șapte persoane au fost rănite, alte șapte au fost prinse sub dărâmături. Din fericire, salvatorii au reușit să le scoată în siguranță.

În Cernihiv, un atac cu o dronă rusească a lovit o clădire rezidențială, rănind două persoane.

Incendii au izbucnit în orașul Fastiv din regiunea Kiev, în noaptea de 7 spre 8 decembrie, în urma unui atac cu drone rusești.

Forțele ruse au lansat din nou atacuri cu drone asupra orașului Fastiv, a transmis Serviciul de Urgență de Stat al Ucrainei. Acoperișurile unei clădiri cu trei etaje și ale uneia cu un etaj au luat foc, acoperind o suprafață de 1.500 mp.

Valul de șoc a avariat, de asemenea, o casă și clădiri administrative. Până la ora 09:00, pompierii stinseseră toate incendiile. Forțele rusești au lovit o gară importantă din Fastiv și în noaptea de 5 spre 6 decembrie.

O dronă rusească a explodat în apropierea unei clădiri înalte din orașul Cernihiv. Unda de șoc a spart geamuri și uși și a avariat mașini.

O conductă de gaze a luat foc și cel puțin două persoane au fost rănite în urma exploziei dronei rusești din apropierea clădirii din Cernihiv, în noaptea de 7 spre 8 decembrie.

Dmitro Bryzhynskyi, șeful Administrației Militare a orașului Cernihiv, a transmis pe Telegram că trei persoane au fost grav rănite în urma atacului.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri