Rocada guvernamentală a fost fix soluția salvatoare și, de altfel, o condiție a social democraților pentru a intra la guvernare. Primii care vor da premierul sunt liberalii.
„După săptămâni de negocieri pare că o să iasă fum alb la Palatul Victoria, doar că politicienii au găsit ca soluție salvatoare o variantă deja testată, fără succes însă, spun analiștii. PNL și PSD ar urma să guverneze prin rotație. Primii care și-ar asuma măsurile fiscale cu greu negociate ar urma să fie chiar liberalii. Ilie Bolojan ar fi obținut drept de veto pentru formarea noului guvern”,
Rocada guvernamentală a fost fix soluția salvatoare și, de altfel, o condiție asocial democraților pentru a intra la guvernare. Primii care vor da premierul sunt liberalii. Ilie Bolojan ar urma să conducă guvernul până în primăvara anului 2027, când PSD va prelua șefia executivului cu un an înainte de alegerile locale și parlamentare. De altfel, Ilie Bolojan ar fi și cel care și-ar asuma primul măsurile fiscale care vin la pachet cu noul guvern.
Președintele UDMR spune că pe masa negocierilor au fost toate variantele, inclusiv cea a unui premier tehnocrat, doar că discuțiile s-au blocat la un moment dat: „PSD, care este pe primul loc după alegerile de acum jumătate de an, spune că are nevoie de o perspectivă, că totuși e primul partid, și de aici lucrurile s-au încurcat. Cine începe, ce perspectivă”.
De altfel, acesta spune că, având în vedere situația economică, indiferent dacă există sau nu acord politic în coaliție pe o guvernare prin rotație, inevitabil ar fi urmat o schimbare: „Nu scriem pe hârtie. Eu cred că în acest moment, dacă ne uităm la cifre din buget, la datoria publică, la ceea ce urmează să facem, o să fie greu ca un premier să fie trei ani și jumătate în fruntea guvernului”.
O guvernare prin rotație aduce aminte și de tandemul Ciucă- Ciolacu, pe care analiștii îl critică acum, doar că de data aceasta nu va exista o dată fixă la care să se realizeze rocada din fruntea executivului.
„Nu au învățat nimic liderii politici din semi eșecul guvernării PNL-PSD. La final s-a dovedit că politica guvernului, fie că vorbim de premierul Ciucă sau de premierul Ciolacu a fost total nesustenabilă”.
Dar planurile pentru noul guvern nu sunt singurele care apasă pe umerii politicienilor. „Viitorul guvernul este deja sub presiunea timpului. Practic, până pe treizeci iunie, trebuie remis planul pentru reducerea deficitului bugetar la Comisia Europeană. În caz contrar, la reuniunea miniștrilor de Finanțe din UE, care va avea loc în iulie, ar putea să fie declanșată procedura de suspendare a fondurilor europene”.
La începutul săptămânii viitoare noul guvern ar putea să fie votat în parlament.
„Joi vor avea loc la Cotroceni consultările cu partidele politice, iar în urma acestor consultări Ilie Bolojan va fi desemnat premier. Acesta ar urma să ocupe funcția până în primăvara anului două mii douăzeci și șapte, atunci când șefia executivului va fi preluată de psd. Astăzi însă, după multe ore de negocieri la palatul victoria, pnl, psd, udmr și usr nu au ajuns la un acord cu privire la împărțirea ministerelor.
Ce știm până acum este faptul că psd își dorește șapte ministere, printre care transporturile, agricultura sau economia. PNL își dorește patru ministere printre care finanțele, energia și educația, USR trei, iar UDMR două. Rămâne de văzut cum vor fi împărțite toate aceste portofolii. Mai știm faptul că psd își dorește șefia camerei deputaților, funcție care să fie preluată de Sorin Grindeanu. În același timp își dorește numirea unui judecător CCR, dar și să preia o funcție de conducere la un serviciu secret, aici mă refer la sri sau la sie. În același timp și PNL își dorește o funcție de conducere a unui serviciu secret, însă aceste lucruri vor fi discutate însă, în același timp, după ce va fi desemnat premierul, urmează discuțiile legate de planul de guvernare: audierea miniștrilor și, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, să vedem votul pe noul guvern”, a transmis Diana Buzea, reporter Kanal D.