Tot mai mulți turiști aleg să își petreacă vacanțele în locuri izolate, departe de forfota marilor orașe. Camping-urile de la țară sunt în această perioadă la mare căutare. Pe lângă atmosfera relaxantă din mijlocul naturii, și cheltuielile de vacanță sunt mai reduse.
În acest camping de la marginea județului Sibiu, turiștii vin să se bucure de liniște și natură. Înconjurat de dealuri și păduri, locul cucerește vizitatorii cu peisajele de poveste dar și cu atmosfera relaxantă. Acest cuplu a venit din Timișoara special pentru a trăi experiența unei vacanțe în camping.
Satul Prod, căutat pentru vacanțele turiștilor
În ultimii ani, satul Prod a atras tot mai mulți vizitatori dornici să își petreacă vacanțele altfel.
Administratorii camping-ului sunt gata să ofere turiștilor experiențe de neuitat.
Turiștii care vin la Prod se pot bucura din plin de farmecul vieții la țară din satele săsești.
Cazarea într-un camping este și prietenoasă cu bugetul. În timp ce la pensiunile din marile stațiuni prețurile pornesc de la o sută de lei pe cameră, aici și o noapte de cazare variază între 50 de lei de persoană, pentru cei care aleg să stea la cort, și 60 de lei de
persoană pentru cazarea la rulotă. Prețul pentru o noapte de cazare într-o căsuță de patru persoane este de 300 de lei.