„Îngrijorătoarea încălzire globală transformă critic vremea de care depindem noi toți. Anul 2023 a ajuns rapid în topul celor mai călduroși ani chiar dacă am văzut furtuni care au provocat dezastre umanitare de dimensiuni apocaliptice. Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice a anunțat că am avut cel mai cald octombrie din istoria planetei”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.

Luna octombrie a anului 2023, cea mai caldă din istoria planetei. Schimbările vremii au afectat planeta

Imaginile apocaliptice ale dezastrului lăsat în urmă de furtunile din Mexic și Libia ne arată cât de îngrijorătoare și rapide au devenit schimbările climatice. Fenomenele extreme sunt din ce în ce mai distructive și au inclus în acest an inundații cu mii de morți și cupole de căldură severă, urmate de furtuni devastatoare.
„Toate acestea s-au întâmplat într-o perioadă de timp în care am văzut că apele oceanelor se încălzesc. 90% din excesul de căldură pe care oamenii l-au cauzat planetei, a ajuns în oceanele noastre. Și asta alimentează intensificarea furtunilor tot mai rapid”, a explicat Andra Garner, specialist.
Potrivit Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice, 2023 este pe cale să devină cel mai fierbinte înregistrat în 125 de ani, cu recorduri meteo îngrijorătoare, inclusiv cel mai cald octombrie din istorie, cu o medie a temperaturii pe toată planeta de 15,38 grade Celsius.


„Avem o creștere a temperaturii medii globale în luna octombrie față de nivelul preindustrial de 1,7 grade Celsius, iar față de recordul precedent cu 0,4 grade Celsius. Sunt cifre foarte mari. Vorbim de 5 luni în șir care au doborât recorduri de acest tip. Vorbim de o accelerare a încălzirii globale până la urmă”, a transmis Roxana Bojariu, climatolog.
Despre anomalii meteo vorbeam și anul trecut, când, în 31 octombrie se înregistrau 24 de grade.

Citește și: Vreme caldă și la începutul lunii decembrie. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune- wowbiz.ro

Cu vara împinsă până târziu în toamnă, chiar săptămâna trecută, în București s-a mers în tricou și pantaloni scurți, iar pe plaja de la Constanța s-au înregistrat și 30 de grade și apa mării a fost la fel de caldă ca în sezonul estival.
Radicalele schimbări de anotimpuri s-au petrecut sub ochii noștri. Să ne amintim că acum 9 ani, în mijlocul toamnei, Bucureștiul s-a acoperit de un strat de zăpadă de 10 centimetri.
„Din păcate, aceste creșteri în temperatura medie globală au în spate modificări în statistica fenomenelor extreme și lucrul acesta, evident, are un impact asupra sistemelor umane și asupra ecosistemelor. Am avut un episod El Nino, care a început la mijlocul anului. Urmează să devină pe deplin dezvoltat în iarnă și lunile care urmează”, a mai adăugat Roxana Bojariu.
Deja furtunile au forța unui uragan. Dovada: Chiran din Franța și Anglia care a lovit cu 200 de kilometri pe oră iar uraganele sunt de două ori mai puternice decât în urmă cu 10 ani, atingând la rafale 300

de kilometri pe oră.
Iar alternanța zilelor cu ploi torențiale, urmate de perioade lungi de secetă drastică, transformă pământul în piatră.
Deși nu se pronunță încă despre categorica instalare a unei noi ere climatice, experții avertizează că fenomenele extreme se vor precipita și vor avea ca efecte secete sinonime cu foametea, incendii devastatoare și uragane tot mai intense.

Citeste si: Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online. „Cât de multe rabdă Dumnezeu!”- kfetele.ro

Citeste si: Ies la iveală detalii revoltătoare despre incidentul din Leeds. Românii care s-au bătut cu polițiștii britanici sunt membrii unor clanuri periculoase- radioimpuls.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si