"Viitorul a început!" Viktor Orban, premierul Ungariei, întâlnire în SUA cu Donald Trump și Elon Musk

Premierul maghiar, Viktor Orban, s-a întâlnit luni cu Donald Trump şi cu miliardarul Elon Musk la proprietatea preşedintelui ales al SUA din Mar-a-Lago, în Florida.

Viktor Orban, premierul Ungariei, a fost primit luni de președintele ales al SUA, Donald Trump, la proprietatea acestuia din Florida, Mar-a-Lago. La întâlnire a participat şi miliardarul Elon Musk, proprietarul rețelei X și responsabil cu restructurările din sectorul federal american.

Citește și: Lovitură dură pentru Viktor Orban! Premierul Ungariei e în cădere liberă

Anunțul cu privire la vizita americană a lui Viktor Orban a fost făcută de liderul european pe platforma de socializare X.

Viktor Orban, un lider naţionalist şi susţinător de lungă durată a lui Donald Trump, a devenit din ce în ce mai izolat în Uniunea Europeană din cauza legăturilor sale cu Rusia şi a opoziţiei faţă

de acordarea de ajutor militar Ucrainei.

Viktor Orban: Viitorul a început!

"Astăzi SUA. Viitorul a început! O după-amiază la Mar-a-Lago cu @realDonaldTrump, @elonmusk şi @michaelgwaltz", a scris premierul Orban, fără a da mai multe detalii.

La întâlnire au mai participat Elon Musk şi Michael Waltz, a declarat şeful de presă al premierului ungar. Ministrul de externe Peter Szijjarto şi directorul executiv al 4iG Gellert Jaszai au fost de asemenea prezenţi, a mai informat Bertalan Havasi.

Cei doi lideri s-au întâlnit, de asemenea, în luna iulie, când au discutat despre "posibilităţile păcii" în contextul eforturilor întreprinse de Viktor Orban pentru o încetare a focului în Ucraina, conform informaţiilor furnizate atunci de un purtător de cuvânt al premierului ungar.

Premierul Ungariei l-a lăudat în ultimii ani pe Donald Trump ca fiind un "om al păcii", care va pune capăt rapid războiului din Ucraina.

El se aşteaptă ca legăturile sale personale strânse cu preşedintele ales al SUA să îi ridice poziţia într-o Europă fracturată din punct de vedere politic şi să susţină sprijinul pentru aliaţii săi de extremă dreapta, într-un moment în care, în plan intern, se confruntă cu vânturi potrivnice.

Echipa de tranziţie a lui Donald Trump nu a răspuns unei solicitări de comentarii din parte Reuters, potrivit Agerpres. 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri