Putin și-a concediat întregul personal ca să nu fie otrăvit

Vladimir Putin se teme să nu fie otrăvit.

(Sursa foto: Arhivă)

Vladimir Putin și-ar fi înlocuit întreaga echipă din jurul lui de frică că îl vor otrăvi. Anunțul a fost făcut de jurnalistul Craig Copetas. Se pare că rusul a concediat în jur de 1000 de persoane, luna trecută.

Liderul de la Kremlin  face schimbări în viața lui. Conform publicației The Daily Beast, rusul are oameni care îi gustă din mâncare înainte de a o consuma. Președintele se teme să nu fie otrăvit.

Jurnalistul de la Daily Beast a declarat că otrăvirea este o metodă preferată pentru asasinatele din Rusia. Personalul pentru curățenie, secretare și bucătari se numără printre angajații care au fost concediați. Serviciile secrete spun că președintele rus „este speriat", potrivit lui Copetas.

Citeste si: Gestul impresionant al unei profesoare din Ucraina. A salvat 30 de copii dintr-un orfelinat și s-a adăpostit alături de ei timp de o lună

Conform NBC News, lista celor care au fost otrăviți după ce au contestat deciziile Kremlinului este „lungă”. Multe cazuri celebre de otrăvire au avut loc în timpul Războiului Rece.

Un exemplu este cazul lui Georgi Markov, un disident bulgar, care a murit după ce un agent KGB l-a înțepat cu un vârf de umbrelă uns cu ricină.

Vladimir Putin se teme să nu fie otrăvit

În timpul primului mandat al lui Vladimir Putin, Viktor Iuşcenko, candidat la preşedinţia Ucrainei împotriva unui contracandidat susţinut de Kremlin, a fost otrăvit în 2004, iar în urma incidentului a rămas desfigurat.

În același an, celebra jurnalistă de investigații Anna Politkovskaya a fost otrăvită, dar a supraviețuit. Ea a fost împușcată doi ani mai târziu, chiar de ziua lui Putin.

Citeste si: Turcia anunță că Rusia şi Ucraina sunt "aproape de un acord"

Boris Voldarsky, un fost ofițer din cadrul Serviciilor secrete militare sovietice, a scris o carte despre cum KGB folosește otrava pentru a-și asasina țintele.

Prin această metodă, moartea victimei trebuie să pară naturală sau cel puțin să producă simptome care să îi deruteze pe medici și pe anchetatori.

Citeste si: Minorii s-ar putea alătura armatei ruse. Ce spune ordinul semnat de ministrul rus

Un caz recent de otrăvire este cel al liderului opoziției din Rusia, Alexei Navalnîi. Disidentul a supraviețuit tentativei de asasinat, iar în acest moment se află la închisoare.

Procuratura din Rusia a cerut condamnarea lui Navalnîi la încă 13 ani de închisoare, pentru fraudă şi ultragiu la adresa instanţei, transmit TASS şi alte agenţii de presă ruse, preluate de Reuters şi AFP.

Citeste si: Olga, o mamă rănită din Kiev, își alăptează la piept bebelușul. Cum a reușit să-și salveze pruncul de racheta care le-a lovit blocul: "În mod miraculos, copilul e nevătămat"


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri