Specialiștii ANM au transmis că temperaturile rămân scăzute în toată ţara, cu minime negative, brumă şi îngheţ, până joi dimineaţă. Sunt anunțate intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a teritoriului.
Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, vremea se va menţine rece pentru această perioadă în toată ţara, cu minime preponderent negative, şi brumă sau îngheț la sol. Totodată, se mențin avertizările privind intensificări ale vântului, cea mai mare parte a țării fiind sub avertizare Cod galben, în timp ce la altitudini mai mari de 1.500 de metri, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi în Munţii Apuseni este Cod portocaliu şi, la peste 1.800 de metri, în Carpaţii Meridionali, Cod roşu. Un alt Cod galben de vânt puternic va fi în vigoare până miercuri seară, în zona Carpaților Meridionali şi de Curbură, în cea mai mare parte a Moldovei, local- Oltenia, sudul Transilvaniei şi sud-vestul Munteniei.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat informarea meteorologică, valabilitatea fiind prelungită până joi, la ora 9.00.
„În intervalul menționat vremea va fi rece pentru această dată în toată ţara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative, astfel încât se vor încadra în general între -10 şi 0 grade şi se va produce brumă sau îngheț la sol”, au arătat meteorologii.
Totodată, se menţine avertizarea Cod galben privind intensificări ale vântului, până marți, la ora 23.00.
Astfel, în cea mai mare parte ţării, vântul va avea local şi temporar intensificări, cu viteze de 50...65 km/h şi izolat peste 70...75 km/h.Tot până marți, la ora 23.00, este Cod portocaliu privind intensificări susținute ale vântului şi viscol puternic, în unele zone ale județelor Bihor, Cluj, Alba, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău şi Prahova.
Citește și: Prognoza meteo
„În intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi în Munţii Apuseni, la altitudini mai mari de 1.500 m, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 120...140 km/h, va fi viscol puternic şi vizibilitate foarte scăzută”, a transmis ANM.
De asemenea, până marţi la ora 14.00, este Cod roşu- intensificări puternice ale vântului, în zonele înalte ale județelor Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Braşov şi Sibiu.
Cod galben de vreme rea
Un alt Cod galben privind intensificări ale vântului va fi în vigoare de marţi, de la ora 23.00, până miercuri, la ora 21.00, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde, local şi temporar, vântul va avea intensificări cu rafale de peste 70...90
km/h.Tot sub Cod galben privind intensificări ale vântului se vor afla, miercuri, între orele 6.00 şi 21.00, cea mai mare parte a Moldovei, local- Oltenia, sudul Transilvaniei şi sud-vestul Munteniei. Aici, temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 55...60 km/h.
În zona municipiului Bucureşti, până miercuri, la ora 9.00, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi doar trecător va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 9...11 grade, iar cea minimă de -3...0 grade. Noaptea se va produce brumă.
De miercuri dimineaţă până joi, la ora 9.00, vremea se va menţine rece. Cerul va fi temporar noros şi probabilitatea de ploaie redusă. Vântul va prezenta intensificări pe parcursul zilei, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de -3...-1 grad, mai scăzută în zona preorăşenească până în jurul a -5 grade. Noaptea se va produce brumă.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.