Pentru ziua de azi, 10 februarie, Călin Georgescu și-a îndemnat, subtil sau nu, susținătorii să boicoteze supermarketurile din toată țara, la fel cum a făcut și liderul AUR, George Simion.
Planul lui Călin Georgescu a stârnit un nou val de controverse atât în plan politic, cât și în rândul românilor cumpărători, dar și producători, dar, mai ales, în rândul simpatizanților săi.
Și asta pentru că, el a spus, ei au urmat îndeaproape îndemnul său și astfel s-a ajuns la o nouă controversă.
Călin Georgescu, în piață, în ziua boicotului supermarketurilor
În primul rând, trebuie spus faptul că în ziua boicotului, Călin Georgescu și soția sa și-au făcut apariția în piață. Însoțiți de bodyguarzi, cei doi soți au spus în fața jurnaliștilor, conform Antena 3, că mereu cumpără ”pătrunjel cu frunză mică, mere galbene, morcovi și ceapă.”
Și tot acolo, deși el a refuzat să vorbească, Cristela Georgescu a ținut să menționeze că nu au îndemnat pe nimeni să nu mai cumpere din supermarket, ba din contră. Deși, e de menționat faptul că Georgescu a folosit ca pretext pentru atacul la supermarketuri informația că acestea ar fi raportat profit zero în 2023, informație falsă
Reporter: „În magazine vând și producători români care se tem în acest moment că marfa lor nu va mai fi cumpărată. Ce le transmiteți?”
Cristela Georgescu: „Nu au de ce să se teamă, noi nu am descurajat, din contră, am încurajat să se cumpere de la producătorii români. Nu avem de ce să ne temem”.
În acest sens, reacțiile nu au întârziat să apară și pe Facebook s-a pornit un anti-boicot, care susține micii producători români, care-și vând marfa pe rafturile marilor lanțuri de magazine.
De asemenea, ministrul Agriculturii a avut și el o reacție asupra a ceea ce se întâmplă în piețe și magazine.
Florin Barbu susține că 70% dintre produsele procesare, la raft, sunt românești, dar și că politicienii ar trebui ”să ia labele” de pe fermierii și procesatorii români.
"Eu am transmis public ce am avut de transmis şi încă o dată rog pe toată lumea- şi pe cei care fac politică în momentul faţă- să lase fermierii, să lase procesatorii în pace, să nu creeze dificultăţi financiare producătorilor români şi, în continuare, dacă au anumite discuţii privind practicile comerciale neloiale privind partea de comerţ- unde partea de comerţ este integrată la Ministerul Economiei, dar asta este întotdeauna, chiar dacă n-am atribuţii în comerţ am intervenit prompt pentru fermierii şi procesatorii români- să vină să stea la masa discuţiei cu noi, la Comitetul de monitorizare pe care îl avem constituit la nivelul Ministerului Agriculturii. Dacă vorbim de politică, eu îi rog pe toţi să dea jos labele de pe fermierii şi procesatorii români", a declarat, luni, ministrul, potrivit Agerpres.
Trecut-au trei ani. Trei ani de când am învățat tainele meseriei de reporter. Trei de ani de când am inteles ca pot fi o voce pentru cei care uneori nu se pot face auziți. Mi-am permis luxul sa și greșesc, caci doar asta îmi da ocazia sa fiu cea mai buna varianta a mea in postura de jurnalist de televiziune.
Acum nu-mi mai e teama sa ocolesc subiecte, doar pentru că ar putea să iasă prost sau doar pentru că trebuie să muncesc ceva mai mult. Am inteles ca fără dragoste de meserie nu ai cum sa reusesti și mi-am dat voie sa iubesc sa fiu reporter intr-atât de mult încât seara, când ajung acasă după o zi plină, sa ma uit la materialele mele și sa-mi dau seama ca toată osteneala a meritat.