1.128 de amenzi și două dosare penale deschise de polițiști în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea restricțiilor

1.128 de amenzi și două dosare penale deschise de polițiști în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea restricțiilor

(Sursa foto: unsplash.com)

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat 1.128 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 217.050 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit informațiilor făcute publice marți de Grupul de Comunicare Strategică.

Pe lângă cele 1.128 de amenzi cotravenționale, oamenii legii au întocmit și două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în ultimele 24 de ore.

Citeste si: Bilanțul COVID-19 a explodat în România. 15.000 de cazuri noi, cel mai mare număr de la începutul pandemiei

Amenzi în valoare de de 217.050 de lei pentru nerespectarea restricțiilor 

MAI a operaţionalizat, începând cu 4 iulie 2020, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care se pot sesiza, telefonic, încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. 

Citeste si: Raed Arafat: „Se evită carantinarea Capitalei, dar sperăm ca oamenii să respecte măsurile”


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri