Președintele României, Nicușor Dan, a depus o coroană de flori și a aprins o lumânare pentru victimele tragediei din 2015.
Astăzi, 30 octombrie, se împlinesc zece ani de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia 65 de persoane și-au pierdut viața, iar peste 180 au fost rănite. Președintele României, Nicușor Dan, a depus o coroană de flori și a aprins o lumânare în memoria victimelor.
Președintele României, Nicușor Dan, a depus o coroană de flori și a aprins o lumânare în memoria victimelor
Șeful statului a participat joi dimineață la ceremonia de comemorare de la Monumentul Colectiv, unde a depus o coroană de flori și a aprins o lumânare.
Pe panglica coroanei a fost inscripționat mesajul:
„În memoria victimelor, avem responsabilitatea de a schimba și de a rezolva.”
Nicușor Dan, mesaj dur la 10 ani de la Colectiv
Nicușor Dan a transmis ulterior, într-o postare pe Facebook, un mesaj dedicat celor care și-au pierdut viața în incendiul din 30 octombrie 2015, dar și supraviețuitorilor și familiilor greu încercate.
Șeful statului a mai scris că
tragedia de la Colectiv continuă să fie o rană deschisă pentru România, dar și o oglindă dureroasă a neputinței instituționale. El a adăugat că, deși în ultimii ani s-au făcut pași înainte în privința siguranței publice și a legislației, schimbarea nu este suficientă. Președintele a evidențiat, de asemenea, că la zece ani de la Colectiv România nu are încă centre pentru mari arși complet funcționale, iar multe spitale continuă să se confrunte cu lipsuri majore.
„Se împlinesc astăzi 10 ani de la tragedia care a schimbat România pentru totdeauna. 10 ani de când 65 de tineri și-au pierdut viața, iar mulți alții poartă încă, în trup și suflet, cicatricile acelei nopți. Zece ani de când o generație a spus răspicat că indiferența și corupția ucid, iar promisiunile fără acțiune devin complicitate. Gândul meu se îndreaptă către familiile care nu și-au putut lua rămas-bun, către supraviețuitorii care au transformat suferința în curaj și acțiune civică, dar și către pompieri, medici, oameni obișnuiți, cei care au încercat atunci să salveze vieți.
Colectiv rămâne oglinda unui stat care nu a funcționat și s-a ghidat de prea multe ori după principiul „merge și așa”. O oglindă în care vedem cum legile sunt doar pe hârtie, controalele formale și răspunderea se diluează în birocrație. O oglindă care ne-a arătat aceeași realitate și în cazul altor tragedii din ultimul deceniu. S-au făcut pași înainte, au fost revizuite legislația și normele de siguranță, unele spații periculoase au fost închise.
În același timp, societatea civilă a devenit mai vocală, oamenii protestează când situația este gravă, sunt tot mai mulți cei care nu mai rămân tăcuți în fața nedreptăților. Această presiune publică mobilizează clasa politică să facă reforme, să ia decizii care repun statul pe baze sănătoase. Dar nu este nici pe departe îndeajuns. Astăzi, România nu are centrele pentru marii arși complet funcționale, multe spitale încă se luptă cu lipsuri acute, problema gravă a infecțiilor nosocomiale a rămas nerezolvată.
Promisiunile asumate atunci s-au risipit în priorități trecătoare. Aceste angajamente nu pot rămâne doar material de arhivă. În memoria celor pierduți, pentru supraviețuitori și pentru generațiile care vin, avem obligația să facem tot ce ține de noi ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Zece ani mai târziu, durerea rămâne, dar și datoria de a nu uita și de a nu renunța că putem face o reformă instituțională profundă, care înseamnă adevărata schimbare în bine a României.”,
a scris Nicușor Dan, pe Facebook.
Citește și: Explozia de la blocul din Rahova redeschide o rană veche! La 10 ani de la Colectiv, România nu are centre pentru marii arși