235 de bolnavi cu handicap mintal grav sunt internati intr-un centru fara medic psihiatru
Ieşenii cu handicap mintal internaţi la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Hârlău, judeţul Iaşi, nu sunt supravegheaţi în permanenţă de un medic psihiatru. Centrul funcţionează de 10 ani fără medic psihiatru, cu toate că cei peste 230 de ieşeni internaţi aici dezvoltă tulburări de comportament care le pun lor viaţa în pericol, celorlalţi bolnavi, dar şi angajaţilor.

Datorita salariului mic, de 1.300 de lei, din anul 2006 la acest centru nu a mai fost angajat un medic psihiatru, desi postul a fost scos de nenumarate ori la conscurs. În prezent, asistenţa medicală de specialitate este asigurată ieşenilor cu handicap internaţi la Hârlău printr-o colaborare cu titlu gratuit pe care DGASPC a încheiat-o cu o asociaţie de profil. Prin această colaborare, un medic psihiatru vine de două ori pe săptămână în centru pentru consultaţii şi pentru verificarea schemelor de tratament.
"Sigur că bolnavii au tratamentul pentru boala cronică stabilit de psihiatru. Însă ce faci atunci când apar crizele, tulburările de comportament? Ce tratament îi dai pentru astfel de manifestări? Cine îl consultă în acele momente? O criză a unui bolnav cu un handicap mintal este o fază acută a bolii de care suferă, fază care trebuie şi ea tratată corespunzător. Din cauza inechităţilor salariale, chiar dacă sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială fac parte din aceeaşi familie bugetară, un doctor care intră în aceste centre specializate este remunerat cu o sumă derizorie”, a precizat Iulian Cozianu, liderul Sanitas Iaşi.
Citeste si: „Nu este ok” Toți au observat asta în ultimele imagini postate de Gina Matache și fostul ginere- wowbiz.ro
Potrivit DGASPC, în centrul de la Hârlău sunt 243 de beneficiari din care 235 au afecţiuni mintale şi psihice. Într-un memoriu pe care DGASPC l-a trimis ministerelor Muncii şi Sănătăţii pentru a rezolva nevoia de medic psihiatru se arată că patologia beneficiarilor are un grad mare de complexitate. Bolnavii de la CRRN Hârlău sunt diagnosticaţi cu schizofrenie, autism, demenţe, psihoze, deficienţe mintale severe, tulburări organice cronice cerebrale, agitaţie psihomotorie, relateaza ziarul Adevarul.


