300.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson vor ajunge în România

Vaccin Johnson

Dozele de vaccin Johnson vor ajunge miercuri în România.

(Sursa foto: Google)

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) a anunțat că 300.000 de doze de vaccin Johnson vor ajunge miercuri în România.

„300.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge mâine, 22 septembrie, la Compania Naţională Unifarm SA. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Compania Naţională Unifarm SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional”, a anunțat CNCAV.

Citeste si: Raed Arafat: „Situaţia este una îngrijorătoare. Impactul nu este ce s-a bănuit să fie asupra copiilor...”

Depozitul Companiei Naţionale Unifarm SA este autorizat și are toate avizele de la Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională competentă în domeniul medicamentului de uz uman.

Câte doze de vaccin au ajuns și au fost utilizate în România

De la începutul campaniei de vaccinare, 1.081.300 de doze Johnson au ajuns în România. Dintre acestea 693.967 au fost utilizate pentru imunizare.

Citeste si: Nelu Tătaru spune că statele europene se tem de accentuarea pandemiei. Restricțiile nu vor întârzia să apară

Cum are loc alocarea dozelor

Dozele de vaccin sunt alocate conform calendarului de livrare pe care producătorul îl pune la dispoziție. În acest sens, România primește dozele de vaccin necesare campaniei de imunizare. 

 


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...