1. Ciorbă de urzici și leurdă

Ciorba de urzic și leurdă este perfectă pentru un prânz ușor și nu este deloc greu de preparat. Ai nevoie doar de:

  • 300 g de urzici;
  • 200 g de frunze de leurdă;
  • 25 g de unt; 
  • 1 lg de ulei; 
  • 1 ceapă; 
  • 1 praz;
  • 1 morcov; 
  • 1 cartof mic; 
  • 1,2 l de apă (sau supă de legume); 
  • sare și piper (sau orice alte condimente preferi).

Se pun untul și uleiul într-o tigaie, se adaugă ceapa, prazul, morcovul și cartoful tocate mărunt și se lasă să se gătească până s-au înmuiat. Se adaugă apoi apa sau supa de legume și se lasă să dea în câteva clocote înainte de a se pune (în tranșe) urzicile și frunzele de leurdă spălate bine și tocate nu prea mărunt. Se condimentează totul după gust și se lasă mai fiarbă câteva minute. 

În funcție de preferințe, ciorba de poate drege cu ou și/sau smântână sau se poate adăuga și borș ori zeamă de varză.

2. Pesto de leurdă

Dacă ai căutat informații despre  leurdă: proprietăți, beneficii, utilizări, sunt șanse mari să fi observat sugestia de a o folosi ca înlocuitor pentru frunzele de busuioc în pesto. Pesto-ul de leurdă este un preparat versatil și delicios, care poate fi folosit într-o varietate de feluri de mâncare, de la paste până la produse de patiserie.

Este și foarte ușor de pregătit. Ai nevoie doar de: 

  • 200 g frunze de leurdă spălate bine; 
  • 50 g de parmezan fin răzuit;  
  • 150 ml ulei de măsline; 
  • 50 g nuci sau semințe; 
  • 1 cățel de usturoi tocat mărunt 
  • suc de lămâie;
  • sare și piper. 

Adaugă toate ingredientele într-un robot de bucătărie și mixează până obții o pastă omogenă.

Adaugă parmezanul și mixează din nou. Dacă pesto-ul pare prea gros, mai poți adăuga ulei de măsline. Gustă și ajustează cu suc de lămâie, sare și piper. Pentru a-l păstra proaspăt, pune-l într-un borcan acoperit cu ulei de măsline și păstrează-l în frigider. 

3. Ardei umpluți cu cușcuș, leurdă și ciuperci

Ardeii umpluți sunt unul dintre felurile de mâncare pe care aproape toată lumea le adoră. Pentru a pregăti ardei umpluți cu cușcuș, leurdă și ciuperci, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • 4 ardei mari (preferabil roșii sau galbeni);
  • 200 g cușcuș;
  • 200 g ciuperci;
  • 2 căței de usturoi;
  • 1 ceapă roșie;  
  • 1 legătură de leurda;
  • 2 linguri de ulei de măsline;
  • sare și piper după gust.

Începe prin a hidrata cușcușul conform instrucțiunilor de pe ambalajul acestuia. Pregătește apoi ardeii, îndepărtând semințele și cotorul, și toacă mărunt ceapa, ciupercile, usturoiul și frunzele de leurdă. Într-un vas, combină cușcușul hidratat cu restul ingredientelor și amestecă bine până când obții o compoziție omogenă.

Citeste si: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate- wowbiz.ro

Se umplu apoi ardeii cu compoziția obținută, se așează într-o tavă de copt împreună cu o cantitate mică de apă sau sos de roșii și se dau la cuptor până sunt gata.

4. Plăcintă cu leurdă și telemea

Pentru a prepara plăcinta cu leurdă, vei avea nevoie de următoarele ingrediente: 

  • aluat pentru plăcintă; 
  • 200 g de leurdă tocată;
  • 2 ouă;
  • 200 g de telemea;
  • sare și piper după gust.

Leurda se opărește în apă cu sare, se stoarce bine și se toacă mărunt. Se combină apoi cu ouăle și telemeaua rasă și se condimentează cu sare și piper. Se întinde compoziția pe aluatul de plăcinte și se distribuie uniform. Se rulează apoi aluatul cu atenție, se unge cu ulei și se dă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 30-40 de minute.

Leurda este delicioasă atât consumată crudă, cât și adăugată în diverse preparate. Fie că alegi să o incluzi în salate, sosuri, ciorbe, plăcinte ori alte preparate, rezultatele nu te vor dezamăgi. Încearcă și tu una dintre rețetele de mai sus dacă vrei să te convingi de acest lucru. 

Citeste si: Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut o noapte turbată. Vreau să zic că m-am odihnit foarte bine.”- kfetele.ro

Citeste si: Momente memorabile pe Arena Națională. Membrii trupei Coldplay, gest inedit pentru Babasha, în a doua seară de concert- VIDEO- radioimpuls.ro


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si