
5 persoane au pierit și 4 au fost rănite după o explozie la o mină de cărbune. Sindicatele anunță 48 de ore de grevă
Explozia a avut loc la o mină de cărbune din Asturias, în nord-vestul Spaniei. Oamenii care au decedat au vârste cuprinse între 32 şi 54 de ani.
O mașinărie care a explodat la o mină de cărbuni din Spania a făcut victime. Oficialii au declarat doliu național timp de două zile în regiune după ce cinci oameni au fost uciși. Alte patru persoane au primit îngrijiri medicale după ce au fost rănite în timpul incidentului.
Evenimentul nefericit a avut loc luni dimineață, la mina de cărbune Cerredo din nordul Spaniei, în Asturias.
Sindicatele din regiune au anunțat o grevă după incident. Ministrul muncii: „În secolul XXI, nimeni nu ar trebui să moară astfel”
La operațiunea de salvare au luat parte pompieri, brigada minieră de salvare, garda civilă, dar și câini de salvare. Aceștia au recuperat victimele, iar persoanele rănite au fost transportate Spitalul Universitar din Asturias (HUCA) din Oviedo. Unul dintre răniți avea „politraumatisme grave”, au precizat serviciile de urgenţă.
„În secolul XXI, nimeni nu ar trebui să moară astfel. Întreaga greutate a legii va cădea asupra celor care ar putea fi responsabili”,
a declarat ministrul muncii, Yolanda Díaz, care a mers la locul tragediei.În urma accidentului care a răpit mai multe vieți omenești, sindicatele lucrătorilor din federațiile CCOO şi SOMA-FITAG-UGT din Asturia au declarat o grevă de 48 de ore, care a început de luni. Decizia a fost luată în semn de doliu, scrie News.ro.