6 sfaturi pentru fotografia de nuntă

Pentru miri nunta este unul dintre cele mai fericite evenimente din viata lor. Pentru fotograf este responsabilitatea de a nu rata niciun detaliu si de a pune in imagini toate momentele cu adevarat importante. Ca profesionist, trebuie sa te gandesti ca vei crea amintiri de-o viata pentru cei care te-au ales sa le fii alaturi in ziua cea mare. 

R.I., vineri 04 septembrie 2020 , 11:42

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Ai nevoie de tact, de organizare, dar si de imaginatie si de cateva reguli de baza, care sunt de luat in calcul inainte de a apasa pe butonul aparatului de fotografiat.

In general, meseria se “fura”, asa ca daca n-ai apucat sa stai langa un fotograf cu experienta sau pur si simplu esti amator, dar vrei sa inveti mai multe, iata cele mai utile sfaturi de la fotograful George Brailoiu, de pus in practica atunci cand mergi sa imortalizezi o nunta:

Cunoaste mirii si afla-le gusturile si dorintele

E esential sa faci cunostinta cu mirii inainte de marele eveniment. Stabileste o intalnire cu ei pentru a va familiariza unii cu altii. Afla care le sunt hobby-urile, daca au anumite pasiuni si daca nunta va avea o anume tematica. E important sa stii care le sunt dorintele si asteptarile, pentru a te inspira ulterior in realizarea fotografiilor perfecte.

Cere un desfasurator al nuntii

Fiecare fotograf trebuie sa stie de dinainte programul detaliat al nuntii. De la gatitul miresei, cununia civila, religioasa, pana la petrecerea in sine, cu ore si locatii. In functie de timpul avut la dispozitie de miri si de dorintele lor, poti stabili si o eventuala mini sedinta foto chiar din ziua evenimentului.

Mergi sa vezi locatia principala

Lumina si cadrele difera daca nunta are loc in interiorul unui restaurant sau in aer liber, pe terasa. Pentru a te ajuta sa captezi cele mai frumoase fotografii, afla cum arata locatia si cam care ar fi fundalul pentru a realiza imaginile de tip portret, de exemplu, cu mirii si invitatii.

Adu cu tine echipamentul complet pentru fotografiile de nunta

Pe langa aparatul foto, ai nevoie de un blit extern cu care sa luminezi interiorul, pentru o mai buna calitate a fotografiilor. In plus, acumulatorii extra nu trebuie sa-ti lipseasca, la fel si cardurile de memorie. Daca ai, adu cu tine si un trepied, care-ti va usura munca la fotografierea portretelor. Ia in calcul si o camera foto de back-up, in cazul in care apare o defectiune la aparatul pe care il folosesti. Sigur nu vei dori sa scapi vreun moment important al nuntii.

Invata sa organizezi rapid fotografiile de grup

Dupa cununia civila sau religioasa si chiar la petrecerea de nunta, la sosirea invitatilor, fotografiile tip portret, in grupuri, sunt importante. Asigura-te ca poti organiza persoanele rapid, astfel incat cei mai scunzi sa fie in fata, cei mai inalti in spate si fiecare sa fie vizibil in fotografii. Nimeni nu-si va dori sa i se vada fata doar pe jumatate. Fii atent la astfel de detalii, tin de profesionalismul fiecarui fotograf!

Realizeaza fotografii de detaliu

Daca nunta are vreo tematica anume, fotografiaza toate detaliile. Un candy bar special, cupele de sampanie, aranjamentele florale ori o gradina frumos decorata pot fi elemente spectaculoase in imaginile tale. Acorda atentie si momentelor de emotie din timpul evenimentului. Surprinde invitatii in ipostaze inedite. Gandeste-te la faptul ca mirii nu vor putea fi prezenti si nu vor putea vedea fiecare detaliu al nuntii lor, motiv pentru care vor rememora complet nunta lor prin intermediul fotografiilor de detaliu.

Pe langa toate aceste reguli, nu uita sa fii prietenos si atent cu nevoile mirilor si ale invitatilor. Un profesionist stie sa devina amicul celor pe care ii fotografiaza, astfel incat nimeni sa nu se simta inhibat in fata aparatului foto, mai ales cei doi protagonisti. Fa din fiecare fotografie o joaca si imortalizeaza-le zambetele de fericire si emotiile spontane. Vor avea astfel cele mai frumoase fotografii de nunta, iar tu ti-ai facut treaba ca un adevarat profesionist.


Abonează-te pe

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si