A băut înainte de a se urca la volan și a semănat dezastru pe „Drumul Morții”. O mașină a ajuns pe câmp, alta s-a răsturnat

Șoferul băut a lovit în plin mașina în care se afla o femeie în vârstă de 30 de ani, care circula regulamentar pe E85.

Impactul a avut loc miercuri, pe 13 noiembrie, în jurul orei 17:00. Accidentul a avut loc în afara localității Horia, pe E85, numit și Drumul Morții.

Un bărbat în vârstă de 62 de ani nu a ținut cont de nimic și s-a urcat la volan chiar dacă a consumat alcool înainte. Nu a durat mult până când a provocat un accident care ar fi putut să devină în orice moment o tragedie.

Citește și: Sfârșit crunt pentru un tânăr imobilizat la pat. A pierit în propria casă, după ce locuința din Dolj a fost cuprinsă de flăcări

Cele două mașini s-au răsturnat în urma impactului

La un moment dat, șoferul a nu s-a asigurat și a intrat cu mașina direct în autoturismul unei femei în vârstă de 30 de ani.

În urma impactului ambele mașini s-au răsturnat, iar vehiculul condus de tânără a ajuns pe câmpul din apropiere.

Ambii șoferi au fost răniți și au ajuns la impact. Polițiștii l-au testat pe bărbat și a rezultat că a consumat alcool înainte de a conduce mașina.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Horia, conducea un autoturism pe DN 2, în afara localității Horia, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers, intrând în coliziune cu

un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 30 de ani, din județul Iași, pe care îl proiectează pe câmp, ulterior, răsturnându-se.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ambilor conducători auto, care au fost transportați la o unitate medicală. Polițiștii au testat alcoolscopic conducătorii auto, rezultatul indicând, în cazul bărbatului, o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt”,

a transmis IPJ Neamţ.

Citește și: Celebru fotbalist, mort la o lună de la tragicul accident care a ucis alți doi jucători. Avea 22 de ani și era considerat o speranță în fotbal


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri