Noi doze de vaccin au sosit astăzi în România. Cine sunt următorii români vaccinați
A doua tranşă de vaccin AstraZeneca, care constă în 92.400 de doze, a sosit astăzi în România. Dozele vor fi distribuite în regiunile Braşov şi Constanţa şi la centrele din Bucureşti

In articol:
”Astăzi, 11 februarie, soseşte în România, pe cale terestră, cea de-a doua tranşă de vaccin AstraZeneca, care constă în 92.400 de doze”, a transmis, joi, CNCAV.
În cursul zilei de vineri, 37.800 de doze de vaccin vor fi distribuite către centrele regionale din Braşov şi Constanţa, după cum urmează:
➢ Centrul Regional de Depozitare Braşov: 19.800
➢ Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 18.000 doze.
Totodată, la Centrul Naţional de Naţional de Depozitare Bucureşti vor rămâne în stoc 54.600 de doze, care vor fi distribuite cabinetelor de vaccinare active la nivelul capitalei, destinate vaccinării persoanelor care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv cele cu boli cronice şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale, cu vârste cuprinse între 18-55 de ani.
În cabinetele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi din tranşa anterioară, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
Citeste si: Cum se simt cei 38.807 de români vaccinați în ultimele 24 de ore. Câți au avut reacții adverse
Transportul
dozelor de vaccin va fi asigurat terestru, cu autospeciale ale Ministerului Apărării Naţionale. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, cu respectarea lanţului de frig, la temperatura de +2 – +8 grade Celsius.Start la vaccinare cu AstraZeneca
Vaccinarea anti coronavirus.[Sursa foto: PixaBay]
Programarea pentru AstraZeneca a început în data de 10 februarie şi se realizează pentru o sesiune de 20 de zile, în perioada 15 februarie – 6 martie.
Citeste si: Persoanele cu diabet se pot vaccina împotriva coronavirusului?! Ce spune Ministerul Sănătății
Pentru gestionarea cu eficienţă a procesului de vaccinare la nivel naţional, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a elaborat şi transmis personalului specializat Procedura de vaccinare împotriva COVID-19 cu AstraZeneca, document care prevede condiţiile şi modul de stocare, depozitare, transport şi distribuţie, cu asigurarea lanţului de
frig, monitorizarea reacţiilor, precum şi managementul stocurilor şi al pierderilor.Citeste si: Se opreşte vaccinarea cu AstraZeneca în Africa de Sud!





