Doliu în muzică și în actorie. A murit la 57 de ani

Este doliu în muzică și în actorie. A decedat rapperul şi actorul american Biz Markie. Bărbatul avea 57 de ani.

Rapperul şi actorul american Biz Markie a pierdut lupta cu viața. Artistul este renumit pentru single-ul „Just a Friend”. El a trecut la neființă, vineri seară, în Baltimore.

Citeste si: Sfârșit tragic pentru un bărbat. A murit după ce locuința a explodat și a luat foc

Reprezentantul lui a anunţat, potrivit Variety, că „pionierul hip-hop Biz Markie a murit liniştit”, având-o alături pe soţia lui, Tara.

„Biz a creat o moştenire de măiestrie care va fi veşnic sărbătorită de colegii săi din industrie şi de fani ale căror vieţi le-a putut atinge prin muzică pe parcursul a 35 de ani”, a mai spus el.

Citeste si: Jurnalistul olandez, împușcat la Amsterdam, a murit. Era specializat în anchete referitoare la cazuri penale

Muzicianul a murit din cauza unor complicații venite de la diabet. El a devenit cunoscut în zona hip-hop odată cu piesa „Just a Friend” din 1989, inclusă pe al doilea album al lui, „The Biz Never Sleeps”. Ea a ajuns pe locul 9 în topul american al single-urilor.

Cine a fost Biz Markie

Biz Markie, pe numele real Marcel Theo Hall, s-a născut pe 8 aprilie 1964 la Harlem (New York).

Actorul a crescut în Long Insland. Şi-a început cariera muzicală susţinând recitaluri în cluburi de noapte şi la facultăţi. Apoi a devenit membru al grupului Juice Crew al lui Marley Marl, asigurând partea de beatbox.

Citeste si: Un șofer de 19 ani, băut la volan, a ucis cu mașina un pieton de 27 de ani

Albumul lui de debut, „Goin’ Off”, a apărut în 1988 şi a cuprins piese ca „Make the Music With Your Mouth, Biz”, „Vapors” şi „Nobody Beats the Biz”, care l-au ajutat să

pătrundă în Billboard Hot 100.

Citeste si: Un bebeluș, ucis imediat după naștere. Greșeala unor medici a fost fatală

„The Biz Never Sleeps” i-a urmat după un an şi single-ul „Just a Friend” i-a consolidat statutul.

Cu al treilea album, „I Need a Haircut” (1991), Markie a ajuns în centrul unui scandal. Compozitorul Gilbert O’Sullivan l-a dat în judecată pentru că rapperul a folosit fără permisiune tema „Alone Again (Naturally)”.

Judecătorul a decis împotriva lui Markie. Rapperul a făcut referire la acest caz pe următorul lui album, „All Samples Cleared!” (1993).

A renunţat treptat la înregistrări şi a avut câteva colaborări cu Beastie Boys, atât pe albume, cât şi live. Abia în 2003, Markie a lansat un alt album, „Weekend Warrior”.

Pe lângă viața din muzică, Biz a avut numeroase apariţii în filme şi programe de televiziune.

Între producţii se numără filmul „Men in Black II” (2002) şi show-ul pentru copii „Yo Gabba Gabba”. Mai recent, a apărut în serialele „Empire” şi „Black-ish”. Înaintea decesului, el se afla în producţie cu filmul „Chaaw”, care ar urma să fie lansat în mai 2022.


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Parteneri