A murit Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului de la Tiraspol și fost parlamentar la Chișinău și București. Unde va fi înmormântat

Ilie Ilașcu a murit

(Sursa foto: Facebook Ilie Ilașcu)

Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului de la Tiraspol și fost parlamentar la Chișinău și București, a murit la vârsta de 73 de ani.

Ilie Ilaşcu, fostul deţinut politic al regimului separatist de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova și ulterior membru al Parlamentului României, a murit luni, 17 noiembrie.

A murit Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului de la Tiraspol și fost parlamentar la Chișinău și București

Ilie Ilașcu a încetat din viață la vârsta de 73 de ani. S-a născut în localitatea Taxobeni, aflată astăzi în Raionul Fălești din Republica Moldova, și a fost una dintre figurile centrale ale Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia (1988–1992). Este unul dintre fondatorii acestei mișcări, care s-a format în contextul în care, la acel moment, în Tiraspol trăiau peste 200 de mii de locuitori, dintre care 35 de mii erau de etnie română, adică aproximativ 17%, care nu aveau nicio școală și nicio grădiniță în limba română, toate cele 19 unități de învățământ din Tiraspol fiind cu predare în limba rusă.

Ilașcu a devenit președinte al Frontului Popular din Moldova, Filiala Tiraspol în anul 1989, funcție pe care a deținut-o până în 1992, când organizația a fost lichidată de forțele separatiste transnistrene. Frontul Popular își începuse activitatea în primăvara anului 1989 și ajunsese la peste 5.000 de membri activi. După 1990, odată cu „formarea” așa-zisei „Republici Transnistria”, s-a declanșat o luptă aprigă împotriva organizației. În timpul conflictului de la Nistru din 1992, Ilie Ilașcu a participat în calitate de comandant al unor trupe militare cu destinație specială ale Ministerului Securității Naţionale din Republica Moldova.
Ilașcu și unitatea sa specială au luptat în spatele frontului și au adus mari pierderi Armatei a 14-a a Federației Ruse și bandelor de cazaci veniți să lupte în Transnistria împotriva moldovenilor.

Între 2 și 4 iunie 1992, Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco, Tudor Petrov Popa, Petru Godiac și Valeriu Garbuz au fost arestați la domiciliile lor din Tiraspol de persoane „care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei URSS”, fiind acuzați de autoritățile separatiste de crime de război și acțiuni de terorism.

Dintre toți membrii grupului, Ilaşcu a primit cea mai dură sentință, condamnarea la moarte. În ciuda detenției sale ilegale, Ilie Ilașcu a ajuns membru al Parlamentului de la Chișinău în perioadele 1994–1998 și 1998–2000, iar ulterior a devenit membru al Parlamentului României și al delegației parlamentare române la Consiliul Europei. În calitate de parlamentar european încarcerat ilegal la Tiraspol, cazul său a fost discutat la cele mai înalte tribune europene, iar după nouă ani de detenție a fost eliberat.
Ulterior, Ilașcu s-a stabilit la București, a fost senator în Parlamentul României, după care s-a retras din viața publică, ducând „un trai modest”.

De-a lungul vieții, Ilie Ilașcu a primit numeroase distincții. În 2001, președintele României, Ion Iliescu, l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României”. Pe 2 august 2010, membrii „Grupului Ilașcu” au fost decorați de președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu „Ordinul Republicii”.

Unde va fi înmormântat

Ilie Ilașcu locuia în București, acolo unde urmează să fie și înmormântat. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la capela Bisericii Sfânta Sofia, situată pe strada Floreasca nr. 216, începând de marți, 18 noiembrie, ora 14:00, până joi, 20 noiembrie.

Citește și: Donald Trump anunță noi intervenții militare în țările cu "narcoteroriști". Mexic și Venezuela, luate în vizor


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri