Ioan Lungu, cel mai bun profesor de matematică din Vaslui, a murit.
Anunțul tragic al morții profesorului a fost făcut de Școala Gimnazială Ștefan cel Mare din Vaslui, unde Ioan Lungu a predat matematica în ultimii 30 de ani.
“Astăzi, cu adâncă durere, colectivul de cadre didactice al Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare “ (Școala nr. 5) din Vaslui își ia rămas bun de la un eminent profesor de matematică, domnul Lungu Ioan, a cărui activitate a marcat în mod strălucit generații de elevi.
Ioan Lungu, considerat unul dintre cei mai buni profesori de matematică din Vaslui, a modelat zeci de generații de elevi. Cei care l-au cunoscut și au avut ocazia să învețe tainele matematicii de la profesorul Ioan Lungu, ba chiar să îi urmeze și cariera, au transmis mesaje emoționante în memoria sa.
„Odihnă veșnică, domnule profesor! Toți cei care v-am fost elevi ne amintim cu drag de dumneavoastră! Ca elevă, am avut norocul să am două cadre didactice minunate la gimnaziu, care ne-au configurat într-un mod remarcabil modul de a învăța, de a gândi, de a fi curioși, de a descoperi, de a ne descoperi, cu un remarcabil profesionalism și un stil pedagogic empatic: dumneavoastră și doamna Dobriță Brândușa (Dumnezeu să o ierte!). Condoleanțe familiei îndurerate!”, este unul dintre mesajele de condoleanțe.
„Am aflat cu mare tristețe vestea trecerii în neființă a domnului profesor Lungu Ioan. Pentru mine, a fost mai mult decât un profesor – mi-a fost mentor, model și, mai târziu, coleg. Este unul dintre puținii oameni care mi-au influențat profund parcursul, atât profesional, cât și personal. Lecțiile sale nu s-au oprit la materia predată, ci au fost despre caracter, responsabilitate și respect.
Ioan Lungu rămâne în amintirea tuturor drept un om foarte pregătit, dedicat profesiei și catedrei de matematică, cu suflet blând și nobil.
„Unul dintre cei mai dragi profesori, atât de blând. A făcut ca matematica să fie cea mai ușoară disciplină pentru mine și cea mai îndrăgită, iar asta spune tot. Drum lin, domnule profesor!”, a transmis una dintre fostele sale eleve.