Medicul Corina Aricescu, în vârstă de 45 de ani, s-a stins după ce a luptat mai multe luni cu o boală nemiloasă.
Corina Aricescu, medic specialist în nutriție, diabet zaharat și boli metabolice, a murit la doar 45 de ani. Ultimele 9 luni din viață le-a petrecut luptând pentru a supraviețui, împotriva unei boli crunte.
Corina Aricescu a murit la 45 de ani
În urmă cu nouă luni, medicul Corina Aricescu a fost diagnosticată cu o boală cruntă. În această perioadă, în care a luptat pentru viața ei cu toate puterile, medicul a suferit două intervenții chirurgicale și a urmat două scheme chimioterapeutice, imunoterapie și radioterapie. Din păcate, boala a răpus-o la doar 45 de ani.
Soțul Corinei Aricescu a mărturisit că aceasta a dorit să păstreze secret boala sa, cu care a luptat până în ultima secundă a vieții.
„Sunt zile în care nu vreau să scriu nimic aici și totuși astăzi sunt nevoit să o fac, pentru că prietenii noștri au dreptul să afle. Sunt 9 luni de când Corina a primit un diagnostic crunt și în tot acest timp i-am respectat dorința de a avea discreție maximă.
Foarte puțini colegi și prieteni au știut despre asta pentru că, așa cum ați cunoscut-o, a luptat până în ultima clipă cu speranță și cu optimism, dorind că ea însăși să vă dea după un timp vestea că a biruit în această luptă.
Au trecut 9 luni în care după două intervenții chirurgicale, după 2 scheme chimioterapeutice eșuate, imunoterapie și radioterapie, speranța noastră s-a stins puțin câte puțin și suferința ei a încetat astăzi.
Citește și: A murit Marinela Chelaru! Marea actriță s-a stins la 66 de ani
Colegele Corinei Aricescu au transmis un mesaj emoționant în amintirea acesteia. Corina Aricescu rămâne în sufletul tuturor drept o persoană generoasă, blândă și un profesionist desăvârșit și dedicat.
„Cu profundă tristețe și recunoștință, ne luăm rămas-bun de la Dr. Corina Aricescu, un om dedicat, un profesionist desăvârșit și un suflet generos. Prin munca sa, a adus lumină, echilibru și speranță în viețile multora. A dăruit cu inimă largă nu doar cunoștințele sale, ci și empatia și blândețea care o defineau. Amintirea sa va rămâne vie în inimile celor pe care i-a inspirat, i-a ajutat și i-a îndrumat cu devotament. Drum lin, doamnă doctor. Mulțumim pentru tot ce ați lăsat în urma dumneavoastră – profesionalism, pasiune și bunătate”, au transmis colegii medicului Corina Aricescu.
Pe rețelele sociale curg mesajele de condoleanțe. Cei care au cunoscut-o pe medicul Corina Aricescu îi plâng moartea.
„ De când am aflat vestea plecării Corinei, a turnat cu găleata. Cerul i-a vărsat lacrimile pe care ea le-a ascuns sub zâmbetul ei dulce. Doar câțiva oameni apropiați, îi numeri pe degetele de la o mână, îi știau durerea. În rest, în zilele în care nu făcea chimio, dna doctor își îmbrăca halatul alb și până spre final, și-a făcut datoria față de pacienți. Azi dimineață, când m-am trezit, soarele îmi râdea în geam. Și parcă o aud “vă iubește, mama, dar de aici încolo vă mai descurcați și voi!”
„ Mă străduiesc din răsputeri să găsesc cuvintele potrivite care să cuprindă toată iubirea ce ți-o port. Mă înclin în fața planului lui Dumnezeu, dar știu că prietenia noastră este pentru totdeauna. Dincolo de lumea de aici(...) Dumnezeu să îți deschidă porțile Raiului și să te primească în Împărăția lui. El știe cât ai suferit, dar și demnitatea cu care ai luptat. Ai îngropat în tine un ocean de lacrimi doar ca oamenii dragi să nu își facă griji pentru tine. O singură promisiune nu pot să respect: să nu sufăr și să nu plâng după tine. Nu azi. Te iubesc infinit și pentru totdeauna minunăție de om!”
„ Odihnește-te în pace, Corina! Dumnezeu te-a chemat la El așa devreme când aveai atâtea de făcut, atâta iubire și grijă de dăruit familiei tale și semenilor.Pesemne de acolo din înalturi ai fost aleasă să faci o lume mai bine și mai bună”, sunt câteva dintre mesajele de condoleanțe.