A murit o artistă legendară, parteneră de scenă cu Robert Redford și Jane Fonda. A jucat în "Dolce Vita"

O actriță legendară de pe Broadway, Sondra Lee, care a lucrat în industria teatrului timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 97 de ani, informează Daily Mail.

Sondra Lee a decedat din cauze naturale în apartamentul ei din New York, luni seară.  Anunțul trist a fost făcut de colegul ei, Joshua Ellis, fost agent de presă pe Broadway.

Actrița era cunoscută în special pentru interpretarea rolului "Tiger Lily”, alături de Mary Martin, în "Peter Pan” și, de asemenea, a creat personajul memorabil Minnie Fay în producția originală a filmului "Hello, Dolly!”.

Marea actriță a lucrat și s-a împrietenit cu mai multe vedete de la Hollywood.

Ea a jucat alături de Robert Redford, Angela Lansbury și Betty Grable și chiar le-a antrenat pe Jane Fonda și Amy Adams.

Sondra Lee a apărut în filmul din 1960 „La Dolce Vita” cu Anita Ekberg.

Cine a fost Sondra Lee

Potrivit sursei citate, Sondra Lee a crescut în New Jersey și a studiat baletul la Carnegie Hall cu Vera Nemtchinova.

La începutul carierei sale de actriță în New Jersey, a petrecut timp pe scenă și la repetiții cu nume mari precum Buddy Hackett, Red Buttons, Jack Carter și Joey Adams.

Când s-a mutat în New York City, a învățat de la Maureen Stapleton și Marlon Brando, care s-a dovedit a-i fi un prieten de lungă durată.

În anii 1950, artista a lucrat în Europa în trupele "La Revue des Ballets de Paris" și "Ballets: U.S.A",

din Spoleto, Florența.

A jucat într-o producție NBC a piesei Hansel și Gretel în 1958.

Federico Fellini a distribuit-o în rolul unei balerine americane în scena finală a petrecerii din filmul La Dolce Vita din 1960.

Sondra Lee s-a întors apoi pe Broadway pentru a lucra la Hotel Paradiso cu Bert Lahr și Angela Lansbury în rolurile principale.

Ea a jucat alături de Robert Redford în "Sunday In New York", scrie Daily Mail.

Ultima apariție pe scenă, la 95 de ani

Începând cu anii 1980, Sondra Lee a început să lucreze ca și coach, ajutându-le pe Jane Fonda, Sally Field și Amy Adams. Ea a oferit consultanță pentru romanele „Places in the Heart”, „The Last of the Mohicans” și „The Morning After”.

Lee a avut ultima sa apariție publică la Carnegie Hall pe 23 iunie 2025, în timpul concertului „Hello, Dolly! In Concert”.

În cartea de memorii publicată în 2009, "I’ve Slept with Everybody: A Memoir”, Lee a relatat viața din spatele scenei în cei 50 de ani de showbiz.

O celebrare a vieții și carierei lui Lee va avea loc pe Broadway în cursul anului 2026.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri