A murit parintele Nicanor Lemne - Preotul respectat de multi avea 101 ani
Astazi este zi de doliu in sanul Bisericii dupa ce parintele Nicanor Lemne a plecat la cele sfinte la varsta de 101 ani. Nicanor Lemne era un preot cu har si unul dintre discipolii lui Arsenie Boca.

S-a nascut in Basarabia, a avut 10 frati, dar si-a cunoscut numai cinci pentru ca restul au murit de holera cand el era mult prea mic. Parintele face parte dintr-o familie de preoti, a facut Seminarul la Chisinau, apoi a urmat Facultatea de Teologie de la Cernauti.
Imediat dupa ocuparea Basarabiei de catre rusi, in 1944, a fugit in Romania, acolo unde a slujit in Silistea Snagovului, redand satenilor din Romania un sfant locas si un monument istoric de o valoare inestimabila, Biserica fostei Manastiri Turbatele.





