Solomon Fiterman a murit la vârsta de 78 de ani. Cunoscutul medic din România deținea mai multe afaceri, fiind, printre altele, și patronul unei rețele de policlinici și a unei fabrici de medicamente.
Medicul Solomn Fiterman a murit pe 17 iunie, la vârsta de 78 de ani. Era un doctor cunoscut în România, care excela și în domeniul afacerilor.
Familia medicului Fiterman a raportat un venit de 199,8 milioane de lei în perioada 2015-2020.
Citește și: Sute de oameni fug din calea războiului, din Iran. Mărturia unui american, după ce a ajuns în Azerbaidjan: "Sunt cozi lungi. Este foarte înfricoșător"
Solomon Fiterman, cunoscut medic și afacerist, a murit
Pe lângă cariera profesională, Solomon Fiterman era cunoscut și pentru afacerile sale de succes. Medicul deținea un spital privat, o rețea de policlinici, o fabrică de medicamente, mai multe firme de distribuție, spații de birouri, un hotel de 4 stele și alte investiții imobiliare și comerciale.
Medicul Solomon Fiterman a început investițiile în domeniul afacerilor în anii ’90.
Printre cele mai de succes afaceri pe care Solomon Fiterman le-a lăsat copiilor se regăsesc spitalul privat și rețeaua de policlinici Arcadia, care a trecut pragul de un milion de pacienți în 2021 și fabrica Fiterman Pharma care produce peste 100 de medicamente.
În anul 2021, valoarea estimată a averii familiei a fost de peste 160 milioane euro.