A pierdut nominalizari la Oscar din cauza sexismului. O cunoscuta actrita de la Hollywood, victima discriminarii - De ce sunt barbatii invidiosi pe ea

Barbra Streisand a declarat in timpul unui interviu pe care l-a acordat la Tribeca Film Festival, sambata, ca a pierdut nominalizari la Oscar pentru regia filmelor "Yentl" si "The Prince of Tides" din cauza sexismului din industria cinematografica, informeaza variety.com.

V.P., duminică 30 aprilie 2017 , 13:23

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Artista a spus ca nu numai barbatii au respins ideea ca o femeie sa fie premiata pentru regia unui film important.
 
"Au fost multe persoane mai in varsta care nu vor sa vada o femeie regizor. Nu stiu cate femei si-au dorit sa vada o femeie regizor", a spus ea.
 
Barbra Streisand a mai spus ca invidia si competitivitatea sunt de vina, partial, pentru faptul ca femeile fac de multe ori declaratii foarte dure la adresa persoanelor de acelasi sex. Spre exemplu, potrivit aristei, femeile care scriu cronici de film au fost mai dure decat barbatii in privinta lungmetrajului "Yentl".
 
"Nicio femeie dintre acei critici profesionisti nu a vorbit despre ceea ce incerca sa transmit filmul. Nu au vorbit despre subiectul filmului – o sarbatorire a femeilor si a ceea ce ele ar putea fi", a spus Barbra Streisand.
 
Filmul "Yentl", care prezinta povestea unei femei ce se imbraca in haine barbatesti pentru a putea studia Talmudul, a castigat un premiu Oscar si a avut alte patru nominalizari, iar filmul "The Prince of Tides", o drama despre un barbat care se indragosteste de psihiatrul sau, a avut sapte nominalizari la Oscar, inclusiv pentru filmul anului. in ambele cazuri, insa, numele regizorului, Barbra Streisand, nu a figurat in lista nominalizarilor.
 
Barbra Streisand a spus ca este multumita de faptul ca acele omisiuni au determinat-o sa isi indrepte atentia catre discriminarea femeilor. Insa, artista a adaugat ca experienta de a nu fi nominalizata pentru "Yentl" a contribuit la prelungirea activitatii sale de regizor.
 
"Trebuie sa fi fost mai ranita decat am crezut, pentru ca nu mi-am dorit sa regizez pe o perioada de mai multi ani", a spus ea.
 
Artista a mai spus, in cadrul interviului, ca in prezent exista un numar prea mic de femei regizor.
 
"Imi place cand vad nume de femei in film si imi doresc ca acea pelicula sa fie buna", a spus ea.

Barbra Streisand a marturisit ca initial si-a dorit sa se concentreze doar pe actorie si muzica, dar neintelegerile cu Sydney Pollack pentru filmul "The Way We Were" (1973) au impins-o intr-o alta directie. Actrita a spus ca a fost ingrozita cand au fost taiate de la montaj anumite scene care explicau de ce s-a stricat relatia sa din film cu personajul jucat de Robert Redford.
 
"Am inceput sa regizez pentru ca nu puteam sa fiu auzita", a spus Barbra Streisand.
 
Barbra Streisand, nascuta pe 24 aprilie 1942, este o renumita cantareata, compozitoare, actrita si producatoare americana, care s-a remarcat in domenii multiple ale industriei de divertisment si a fost recompensata cu numeroase premii - doua premii Oscar, 10 premii Grammy, cinci premii Emmy si un premiu Tony. Barbra Streisand este singurul muzician din lume care a avut un disc ce a ajuns pe primul loc in topul Billboard in fiecare dintre ultimele sase decenii, iar albumele si single-urile sale s-au vandut in peste 245 milioane de copii pe plan mondial.
 
Cea de-a 16-a editie a Festivalului Tribeca a avut loc la New York in perioada 19-30 aprilie.

 

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si