VIDEO | Accident cumplit în București. Un tânăr de 18 ani s-a răsturnat cu mașina, pasagera din autoturism a murit

Accident cumplit în București.

Brigada Rutieră a anunțat că un tânăr în vârstă de 18 ani care conducea un autoturism pe Șoseaua Gheorghe Ionescu-Siseşti a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, s-a răsturnat și a lovit alte două autoturisme parcate.

În urma accidentului de circulație din sectorul 1 al Bucureștiului pasagera din autoturism s-a stins din viață. Polițiștii spun că tânărul a fost testat pozitiv la opiu.

Ce spun polițiștii?

„Astăzi, 25 Decembrie a.c., în jurul orei 15:17, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la un accident de circulaţie înregistrat pe Şos.Gheorghe Ionescu-Siseşti, din sectorul 1”,  a anunțat Poliția Rutieră.

„Din informaţiile preliminare, un tânăr în vârstă de 18 ani a condus un autoturism pe şos. Gheorghe Ionescu-Siseşti dinspre bd.Bucureştii Noi către str.Ion Ionescu de la Brad şi ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, moment în care s-a răsturnat, iar din impact a lovit două autovehicule parcate”, au mai spus aceștia.

Tânărul aflat la volanul autoturismului a fost testat cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind 0, iar la testarea preliminară cu aparatul DrugTest, a relevat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive. Se efectuează cercetarea la faţa locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, potrivit News.ro. 

Citește și: Rudele bărbatului care a decedat în accidentul din Pasajul Unirii sunt în stare de șoc. Ce a mărturisit sora acestuia

Traficul rutier din zonă este restricționat pe ambele sensuri de deplasare ale şoselei Gheorghe Ionescu-Siseşti și se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor rutieri, a mai anunțat Brigada Rutieră.

Tragedie în ziua de Crăciun. Accident rutier grav cu mai multe victime. A fost necesară intervenția elicopterului SMURD

Un accident rutier grav a avut loc în urmă cu puțin timp la Vărăști, județul Giurgiu. Un elicopter SMURD a ajuns de urgență la fața locului pentru a prelua un bărbat inconștient.

Alte trei persoane au fost transportate la spital.

Trei persoane au fost rănite,   în urma unui accident rutier   ce s-a produs, în această dimineață, pe strada Principală din localitatea Vărăști.

Ce au anunțat autoritățile

Un bărbat, în vârstă de 42 de ani, a fost găsit inconștient. Echipajul de pompieri care a ajuns la locul evenimentului i-a acordat primul ajutor.

Ulterior, acesta a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat de urgență la un spital din capitală.

Citește și:  S-a aflat cine era turistul grec, mort în accidentul de la Pasajul Unirii

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor și au acționat pentru sablarea părții carosabile. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Citește și:  Accident bizar în Ajun de Crăciun: un câine a dat foc la casă după ce a pornit un uscător de păr din greșeală


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri