O adevărată tragedie a avut loc pe un drum din județul Suceava, duminică noapte. Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina.
Tânărul nu a mai avut nicio șansă, după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat de mai multe ori şi a ajuns într-un şanţ.
Poliția a deschis un dosar penal
În urma impactului extrem de puternic, şoferul, care nu purta centură de siguranţă, a fost aruncat din autoturism. Salvatorii ajunși la fața locului l-au găsit pe tânăr în stop cardio-respirator.
Citește și: Un bărbat a scos sabia la un șofer și i-a distrus mașina. Polițiștii au tras focuri de armă
În ciuda manevrelor de resuscitare, au fost nevoiţi să declare decesul. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi încearcă să afle cum s-a produs accidentul.
Șoferul groazei a fost arestat
Șoferul de ocazie din Buzău care a lăsat un om infirm pe viață după ce a urcat drogat și fără permis la volan a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Citește și: VIDEO-În loc de dans, într-un club din Brăila s-a ajuns la bătaie
El este șoferul de ocazia care, drogat și fără permis, a urcat la volanul unei mașini cu numere false și a provocat dezastru pe o șosea din județul Buzău.
Înainte să lase un om infirm și să bage în spital un polițist, individul s-a dus la o benzinărie. Camerele de supraveghere l-au filmat în timp ce a oprit la pompă, s-a dat jos și a făcut plinul.
Ulterior, s-a uitat în stânga și în dreapta, a șters puțin parbrizul, a urcat la volan și a demarat în trombă.
Pietonul lovit a rămas internat în spital după ce medicii au fost nevoiți să-i amputeze piciorul de la gambă din pricina rănilor teribile.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”