Accident grav pe Transalpina! O femeie a murit, alte trei persoane au fost rănite

Accidentul mortal a avut loc pe drumul naţional 67C – Transalpina, în Gorj.

Beatrice a murit la 35 de ani

Beatrice este pasagera care a decedat pe loc în urma accidentului de pe Transalpina. Avea 35 de ani, era din Târgu Jiu și la momentul producerii impactului se afla pe scaunul din dreapta față al mașinii.

Un accident mortal s-a petrecut sâmbătă în Gorj.

Alarma s-a dat pe drumul național 67C Transalpina, pe raza localităţii Polovragi.

Din primele date, se pare că o șoferiță a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, pe un tronson pe care se realizează lucrări şi unde circulaţia este restricţionată și dirijată prin semaforizare, fapt ce a dus la moartea unei femei și rănirea altor trei.

Citește și: Biciclist spulberat de mașină în Galați. Tânărul de 18 ani a murit pe loc

Tragedie în Gorj

La fața locului au ajuns oamenii legii și medicii, în urma unui apel la 112. Însă, din păcate, după ce mașina s-a izbit de un parapet de beton, pentru o femeie în vârstă de 35 de ani, cadrele medicale nu au mai putut face nimic, decât să îi constate decesul pe loc.

În schimb, o femeie de 65 de ani, din comuna Brăneşti, o femeie de 58 de ani, din comuna Alimpeşti și o adolescentă de 16 ani, din municipiul Târgu Jiu au ajuns la spital cu multiple traumatisme suferite în

urma accidentului.

Citește și: O tânără de 18 ani a murit după un accident provocat de un român, în Italia. Șoferul și o altă pasageră, răniți

Iar cea care a produs nenorocirea a fost testată la fața locului cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero.

Acum o anchetă este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul mortal.

"Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri a reieşit faptul că o femeie de 37 de ani, din comuna Alimpeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67C, din direcţia Alimpeşti către Polovragi, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un parapet din beton aflat pe partea dreaptă a sensului de mers", sunt concluziile poliţiştilor.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri