Accident grav, soldat cu 6 victime la Cluj. La volan era un tânăr de 17 ani, băut şi fără permis

Cinci dintre răniți se aflau într-un autoturism, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru a fi scoase, iar un alt băiat a fost preluat de ambulanţă din alt loc.

Ulterior, poliţiştii au constatat că autoturismul era condus de adolescent de 17 ani, care era beat şi nu avea permis de conducere.

”La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 04.30, poliţiştii au fost sesizaţi să intervină la un accident rutier produs în municipiul Dej, la intersecţia cu sens giratoriu dintre strada Unirii şi strada Dobrogeanu Gherea. Din primele informaţii, reiese faptul că un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Mica, ar fi condus un autoturism în care se mai aflau 5 pasageri, dinspre aleea Tomis, iar la intersecţia menţionată

mai sus ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate”, a anunțat Poliţia Judeţeană Cluj.

Şase adolescenți au ajuns la spital în urma unui accident produs la Dej

Tânărul în vârstă de 17 ani aflat la volan, a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentraţie de 0.23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma incidentului, şoferul şi pasagerii au fost transportaţi la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate.

Citeste si: O femeie din Pantelimon a murit după ce a fost fost înjunghiată de soțul ei. Băiețelul ei a sunat la 112

De asemenea, poliţiştii continuă să facă cercetări pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La volan se afla un tânăr de 17 ani, beat şi fără permis 

Accidentul soldat cu 6 victime a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Dobrogeanu Gherea din municipiul Dej.

”Apelul de urgenţă a fost înregistrat în jurul orei 04:30, iar la faţa locului au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD şi două echipaje SAJ.

Salvatorii au găsit un autoturism avariat, ieşit în afara părţii carosabile, iar înăuntrul acestuia se aflau doi tineri încarceraţi şi alţi trei care necesitau extragerea cu echipamentele speciale. Cele cinci victime erau în stare de conştienţă, prezentau multiple traumatisme şi erau necooperante”, a mai transmis Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă (ISU) Cluj.

Citeste si: Incendiul de la Arhiepiscopia Constanța ar fi pornit de la o lumânare. Cum arată în acest moment clădirea privită de sus

La fața locului, pompierii a folosit echipamentele de descarcerare pentru a asigura accesul şi a extrage şoferul şi pasagerul din faţă dreapta, precum şi pe cele trei victime care se aflau pe bancheta din spate. Apoi, aceştia au fost preluaţi de către echipajele SMURD şi SAJ şi au fost transportaţi la Spitalul Municipal Dej.

Conform sursei citate, un alt băiat, de aproximativ 14 ani, a fost preluat de un echipaj SAJ, din altă locaţie, şi a fost transportat la spital.

Citeste si: Explozie puternică într-un bloc din Capitală: 140 de locatari au fost evacuați din clădire

Ulterior, o autospecială de transport personal şi victime multiple din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca a transferat doi băieţi şi o fată, de aproximativ 14 ani, la Unitatea de Primiri Urgenţe din municipiul Cluj-Napoca.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri