Un tânăr de 16 ani, care conducea un tractor pe DJ 609, între localităţile Bethausen şi Cladova, şi care nu deţinea permis de conducere, a provocat un accident rutier mortal, în care şi-a pierdut viaţa un bărbat de 25 de ani. Acesta circula regulamentar și, potrivit autorităților, a suferit o moarte cruntă, prin decapitare.
Un bărbat de 25 de ani a decedat
„ Un tânăr în vârstă de 16 ani a condus un tractor pe DJ 609, dinspre localitatea Bethausen înspre localitatea Cladova, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, care circula regulamentar.
Citeste si: Nouă persoane au fost rănite după ce un microbuz s-a răsturnat
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, rănirea tânărului de 16 ani şi a unui bărbat de 25 de ani, pasager în autoturismul care circula regulamentar ”, a anunţat, luni seara, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Minorul a fost testat cu aparatul etilotest
A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor şi a condiţiilor producerii accidentului rutier.
În urma testării minorului cu aparatul etilotest, rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool.
La locul accidentului s-au deplasat de urgenţă şi pompierii Detaşamentului Lugoj, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o maşină de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. Din nefericire, bărbatul a murit pe loc.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”