O persoană a murit și o alta a fost rănită, marți, într-un accident care a avut loc în stațiunea Bran din județul Brașov. Un TIR, o autoutilitară care transporta combustibil și un autoturism s-au ciocnit. Traficul pe DN 73 este blocat.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, accidentul rutier a avut loc pe DN 73 Râșnov-Rucăr, în localitatea Bran, județul Brașov, într-o curbă periculoasă. În accident au fost implicate un autotren (fără încărcătură), o autoutilitară, în care se afla un recipient de o tonă încărcat cu combustibil şi un autoturism.
Citeste si: O tânără de 19 ani a murit într-o cadă plină cu acid. Iubitul ei este suspect că ar fi lăsat-o intenționat
Ce au spus autoritățile
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a trimis la locul accidentului trei echipaje SMURD, un echipaj pentru descarcerare si un echipaj cu apă şi spumă.
„În urma producerii accidentului rutier au rezultat două victime. În cazul uneia dintre cele două victime, respectiv, unul dintre cei trei conducători auto, cadrele medicale au declarat decesul.
Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
Traficul este blocat.
Accident rutier cumplit. Șapte oameni au murit
Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață între Iași și Târgu Frumos. Au fost implicate un autocamion, o ambulanţă şi un autoturism, iar șapte persoane au decedat.
„ Pe DN 28 Iaşi-Târgu Frumos, în zona localităţii Sârca, judeţul Iaşi, într-o curbă, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocamion, o ambulanţă şi un autoturism”,
Conform primelor date, 9 persoane au suferit leziuni, 5 dintre ele sunt în stop cardio-respirator, alte 4 acuză dureri, dar sunt stabile.
În accident au murit şase pasageri aflaţi în autoutilitară, precum şi şoferul camionului, acesta din urmă având 30 de ani.
Cei şase ocupanţi ai utilitarei erau muncitori în construcţii şi se deplasau către Iaşi la muncă.
Primarul localităţii Balş, Constantin Golduţ, a declarat că întreaga comunitate este afectată de tragedie şi că familiile victimelor vor fi ajutate financiar.
Citeste si: Moment șocant la grădina ZOO. O mamă își aruncă fiica de trei ani în adăpostul unui urs masiv
Din primele cercetări rezultă că şoferul camionului ar fi vinovat de producerea accidentului.
El ar fi pătruns pe contrasens, iar într-o curbă a lovit ambulanţa, după care a lovit violent autoutilitara.Şoferul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean implicat în accidentul rutier de la Bălţaţi a fost adus la Spitalul "Sfântul Spiridon", urmând a fi operat pentru ruptură de splină.
Tânăra însărcinată care se afla în ambulanţa implicată în accident are 24 de ani şi a fost transportată la Maternitatea "Elena Doamna" din Iaşi, unde urmează să nască. Ea a fost rănită uşor.
Potrivit medicilor, tinerei i s-a efectuat un test rapid antigen, iar rezultatul a ieşit pozitiv.
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi au afirmat că nu exista polei în zona în care s-a produs accidentul, şoseaua fiind uscată.
Şapte persoane au murit în urma unui accident în care au fost implicate un autocamion, o ambulanţă şi un autoturism. produs marţi pe DN 28 Iaşi-Târgu Frumos.
Citeste si: În timp ce efectuau controlul de trafic, doi polițiști au fost uciși în Germania
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.