Poliţiştii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi, luni, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 6, între localitățile Coșoveni și Leu.
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a decedat, iar alte două persoane au necesitat îngrijiri medicale fiind transportate la spital.
O persoană a decedat în urma accidentului rutier
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 53 de ani, din comuna Castranova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, ar fi pătruns pe sensul opus de mers unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 40 de ani, din municipiul Caracal.
Citește și: Un tânăr din Gorj a decedat după ce a intrat cu mașina într-un camion
În urma evenimentului, bărbatul de 53 de ani a decedat, iar cel de 40 de ani și o femeie de 47 de ani, pasager în autoturismul acestuia au necesitat îngrijiri medicale fiind transportați la spital.
Citește și: Camion cuprins de flăcări pe A10. Ce au transmis autoritățile
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Un autoturism a fost cuprins de flăcări pe DN 2 L, în comuna Străoane
Pompierii militari din Vrancea au fost chemați, luni, să intervină pentru stingerea unui autoturism cuprins de flăcări pe DN 2 L.
Citește și: Accident grav în Iași! Trei persoane au fost rănite, după ce un ATV s-a izbit de un stâlp
”Astăzi, 19 iunie, în jurul orei 14:30, în urma unui apel primit la numărul unic de urgență 112, pompierii militari au fost alertați despre faptul că un autoturism care circula pe DN 2 L, în comuna Străoane, a fost cuprins de flăcări.” , au transmis cei de la ISU Vrancea.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Panciu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Până la sosirea forțelor de intervenție șoferul autoturismului s-a autoevacuat.
Citește și: Fetiță de 11 ani, găsită moartă alături de părinți și de fratele său de 3 ani, în Londra
Pompierii militari au localizat în cel mai scurt timp incendiul, care se manifesta generalizat. Incendiul a fost lichidat în aproximativ 30 de minute.
În urma producerii evenimentului, autoturismul a fost distrus în totalitate. Din cercetările efectuate, a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric la o lampă din interiorul portbagajului.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.