Sapte persoane au fost ranite, marti dimineata, dupa ce doua microbuze de transport persoane, un TIR si o masina s-au ciocnit pe DN 2, in apropiere de localitatea Podeni, judetul Suceava. In zona accidentului, traficul este complet blocat.
Potrivit reprezentantilor ISU Suceava, patru autovehicule s-au ciocnit, marti dimineata, pe DN 2, sapte persoane fiind tranite.
La fata locului au intervenit modulul SMURD de la Detasamentul Falticeni, cu o autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD si cinci echipaje SAJ.
La randul lor, politistii au transmis ca in accident au fost implicate doua microbuze de transport persoane, un TIR si o masina.
Circulatia rutiera este oprita pe ambele sensuri de mers, pentru efectuarea cercetarii locului faptei, iar valorile de trafic sunt in crestere, au transmis politistii.