Actrița Joy Harmon a murit din cauza unei pneumonii severe. "S-a luptat până la sfârșit”

Joy Harmon, într-o scenă emblematică a cinematografului american

(Sursa foto: X.com)

Actrița americană Joy Harmon, una dintre figurile emblematice ale Hollywood-ului, a murit joi la vârsta de 87 de ani.

Actrița Joy Harmon era cunoscută mai ales pentru rolul Lucille din filmul "Luke mână rece", regizat de Stuart Rosenberg în 1967, unde a jucat alături de Paul Newman. 

Potrivit presei americane, legenda de la Hollywood a interpretat "una dintre cele mai emblematice scene ale cinematografiei anilor 60” în filmul menționat.

Este vorba despre scena în care Lucille spală cu mișcări lente o mașină în fața a zeci de deținuți din Florida, scoși de gardieni la muncă obligatorie.

Născută pe 1 mai 1940, în New York, Joy Harmon a câștigat concursul Miss Connecticut, după care a devenit populară datorită rolurilor din comedii și filme pentru adolescenți.

Unul dintre cele mai importante roluri din cariera sa a fost în filmul "Village of the Giants", din 1965. Harmon a apărut și în seriale TV populare ale vremii, precum "Batman" și "The Monkees".

Cariera de actriță a lui Joy Harmon nu a fost foarte lungă. Ea s-a retras treptat, în anii 1970, din lumina reflectoarelor și s-a dedicat mai mult vieții personale. 

Harmon a fost căsătorită cu editorul și producătorul de film Jeff Gourson în 1968, cu care a avut trei copii. Cuplul a divorțat în 2001, iar unul dintre fiii săi a lucrat la studiourile Walt Disney.

În 2003, Joy Harmon a înființat o brutărie, Aunt Joy's Cakes, în Burbank, California. Fosta actriță a continuat să lucreze la această brutărie până când a fost spitalizată cu pneumonie cu câteva săptămâni înainte de moartea sa.

Familia se aștepta ca actrița să se recupereze, dar lucrurile au luat o altă turnură tragică. "S-a luptat cu boala până la sfârșit", au transmis cei apropiați.

Vedeta TV a petrecut "una sau două săptămâni în spital, urmate de o perioadă de câteva săptămâni la un centru de reabilitare, apoi s-a întors acasă pentru a-și petrece ultimele zile în îngrijiri paliative și alături de cei dragi”, a declarat un membru al familiei sale pentru TMZ.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri