Adele DIVORTEAZA. Cantareata Adele a depus actele pentru divorţ

Cântăreaţa Adele a depus actele pentru divorţ, după ce ea şi Simon Konecki s-au despărţit primăvara aceasta, scrie BBC.

R.B., vineri 13 septembrie 2019 , 08:56

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Actele au fost depuse la o curte de justiţie din Los Angeles.

Într-o declaraţie transmisă presei a fost specificat faptul că cei doi „se angajează să-şi crească împreună fiul cu dragoste".

Adele l-a născut pe Angelo în 2012. Ea s-a căsătorit cu Konecki - investitor şi fondator al unei organizaţii de caritate - în 2016, după o relaţie de cinci ani.

Citeste si: What’s Up, dezvăluiri incredibile la câteva săptămâni după ce a anunţat divorţul

Artista londoneză şi soţul ei s-au despărţit în luna aprilie, când făceau acelaşi anunţ referitor la copilul lor şi un apel pentru respectarea intimităţii.

Cantareata Adele divorteaza

Cei doi au specificat că nu vor exista alte comentarii pe această temă.

Adele, născută pe 5 mai 1988, în Marea Britanie, este interpretă şi compozitoare. În 2008, a lansat primul album de studio, „19”, care a fost vândut în peste 6 milioane de copii. În 2009, a câştigat două premii Grammy şi a fost supranumită de presa britanică „Noua Amy Winehouse”.

Citeste si: Primele declaraţii ale lui Mihai Mitoşeru după ce a fost anunțat divorţul de Noemi: ”Este cazul să mă gândesc şi la mine”

În 2011, a lansat al doilea album de studio, „21”, care, datorită unor piese precum „Rolling in the Deep”, „Someone Like You” şi „Set Fire to the Rain”, a avut un succes fenomenal şi a fost vândut în peste 29 milioane de copii pe plan mondial. Acel album i-a adus artistei britanice şase premii Grammy în 2012. În acelaşi an, a înregistrat piesa „Skyfall”, tema muzicală a filmului onomim din seria „James Bond”, pentru care a fost premiată cu un Glob de Aur şi un premiu Oscar.

Citeste si: Vedeta de televiziune Larry King divorţează de a şaptea soţie după 22 de ani de mariaj

Al treilea album de studio al cântăreţei Adele, „25”, a debutat pe primul loc în topul Billboard 200, pe 20 noiembrie 2015. „Hello”, „When We Were Young” şi „All I ask” sunt single-uri extrase de pe acest album. Acest disc a fost cel mai bine vândut album al anului 2015.

Konecki, în vârstă de 45 de ani, a renunţat la slujba pe care o avea la Lehman Brothers în 2005 şi a pus bazele companiei Life Water.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:

Te-ar putea interesa si