Adevărul despre celula în care a stat Borcea la închisoare! S-a aflat totul la şase luni de la eliberarea din detenţie! ”Dacă nu erai atent şi te întorceai, spărgeai faianţa”

Cristi Borcea a stat într-o celulă de 11 metri pătraţi!

C.I., vineri 18 ianuarie 2019 , 09:26

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

La începutul lunii iulie, Cristi Borcea a fost eliberat condiţionat după ce şi-a ispăşit o pedeapsă de patru ani şi patru luni în Dosarul Transferurilor.

Imediat ce a ieşit din puşcarie, omul de afaceri a ţinut să dezmintă faptul că ar fi avut parte de privilegii în penitenciar, dimpotrivă, a şi povestit, printre altele, cum gonea şobolanii atunci când se ducea la toaletă sau cât de greu îi era să stea într-o cameră întunecoasă şi plină de mucigai şi igrasie.

Cristi Borcea a stat într-o celulă groznică la puşcărie! Era patru inşi, un WC şi o chiuvetă”

“Mi-a fost foarte greu să fiu privat de libertate. Va spun cu mână pe inimă, a fost o perioadă care sigur va lasă urme pentru toată viaţă! Îmi doresc să mă recuperez pentru familie, pentru copii, dar nimănui nu i-aş dori să treacă prin ce am trecut eu, să ajungă de pildă să meargă la toaletă bătând cu sticlă de plastic în uşă, să fugă şobolanii! E cumplit! Este un sentiment că totul se termină pentru ţine şi coşmarul te urmăreşte la fiecare pas”,  a spus omul de afaceri.

Mai mult, Cristi Borcea a spus totul despre chinurile închisorii. "Nu va închipuiţi cât de dificil era să te speli. Eram 220 de deţinuţi şi avea doar trei duşuri cu apa rece că gheaţă. În două ore, toţi trebuia să facem baie. A fost cumplit ", a conchis fostul acţionar de la Dinamo.

Anchor

Citeste si: Victor Becali, atac la adresa Elenei Udrea după ieşirea din închisoare! ”Nu am plecat în Costa Rica!”

Anchor


Pe de ată parte, acum, la şase luni de atunci, un alt personaj implicat în Dosarul Transferurilor a vorbit despre detenţie. Victor Becali a confirmat că afaceristul Cristi Borcea a stat Cristi Borcea a stat într-o celulă groznică la puşcărie. ”Am fost coleg cu el acolo. Aveam o celulă(n.r. Penitenciarul Jilava)de 11 metri pătraţi, un WC şi o chiuvetă. Dacă nu erai atent şi te întorceai, spărgeai faianţa sau dădeai cu capul…Patru paturi! Unde erau condiţiile despre care se povestea în presă? Aaaa, dar la Poarta Albă, am stat şi cu 14 în celulă! 15 inşi la trei chiuvete”, a povestit Becali în gsp.ro!
 

Te-ar putea interesa si