Adevărul despre mandatul lui Ludovic Orban. Vrea să fie iar premier?

Adevărul despre mandatul lui Ludovic Orban. Vrea să fie iar premier?

Ludovic Orban a afirmat, întrebat marţi dacă ar mai vrea să fie din nou premier, că a spus foarte clar că şi-a depus mandatul şi nu are această intenţie. Liderul PNL a adăugat, că în urma negocierile cu celelalte partide, şi a consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis va fi luată o decizie privind persoana care va fi propusă prim-ministru.

„În aceste condiţii am spus foarte clar- mi-am depus mandatul şi nu am exprimat această intenţie. E nevoie de stabilitate, ne concentrăm pe o majoritate parlamentară care să aibă un program foarte serios care să ducă la dezvoltarea României. Există un singur răspuns – când se va ajunge la un acord privind un posibil premier propus, îl vom anunţa”, a afirmat Ludovic Orban, chestionat dacă şi-ar mai dori să fie şef al Executivului.

Întrebat dacă Nicolae Ciucă, cel care este acum premier interimar, ar fi o variantă mai bună de prim-ministru decât el, Orban a răspuns: „O să ajungem după discuţii şi negocieri să prezentăm şi propuneri”.

Chestionat cu ce legitimitate se va duce la negocieri, preşedintele liberalilor a replicat: „Cu legitimitatea unei reprezentări consistente, care chiar dacă nu suntem pe primul loc, sunte partidul cu cele mai multe mandate.

Când vom lua o decizie, evident şi împreună cu preşedintele Iohannis, va fi anunţată această propunere. Evident că această propunere trebuie testată cu celelalte partide”.

Citeste si: Curs valutar, azi 8 decembrie 2020. Pe ce loc se clasează euro

Orban, despre demisia din funcţia de prim-ministru

”Am considerat că e un gest de onoare şi de demnitate după aceste alegeri să fac acest gest.

Am făcut exact din motivele pe care le-am explicat în declaraţia publică. Este o decizie care era firească pentru a arăta că nu mă cramponez de poziţia de premier, pentru a arăta că am ţinut cont de voinţa exprimată. Pe de altă parte să nu uităm de vocea celor care au tăcut pe 6 decembrie şi nu au venit la vot. România are nevoie de un plan de dezvoltare care să asigure creşterea calităţii vieţii, folosind toate oportunităţile.
Decizia se dă din decizie personală. Este o decizie personală ”, a explicat Orban.

Citeste si: BEC rezultate parlamentare 2020. Cine sunt noii deputaţi şi senatori ai României?

El a repetate că decizia demisiei a fost una personală.

”Nu e vorba de susţinere sau nesusţinere a preşedintelui. Am luat o decizie, am pus-o în practică.

Când am văzut rezultatele votului (mă gândeam la demisie – n.r.)”, a declarat fostul premier.

Ludovic Orban a anunţat luni că îşi depune mandatul de prim-ministru, precizând că obiectivul pe care îl are este acela de a construi o majoritate parlamentară care să nu cuprindă PSD şi de a fi implicat în negocierile pentru formarea unui Guvern. Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a fost desemnat premier interimar de către preşedintele Klaus Iohannis.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri